Bruce Lipton a conchis in cartea Biologia Credintei ca, nu nucleul este responsabil de transformarile celulei, ci membrana, care este interfata dintre celula si mediul exterior, fiind responsabila de toate transformarile interioare. Astfel, daca ar fi sa ne gandim ca membrana care este in contact cu mediul extern si transmite semnale catre celula iar aceasta se modifica instant, putem transpune in logica ca ne modificam in functie de ceea ce gandim.
Daca o forta externa ne influenteaza intr-un anume fel (cauza), informatia este transmisa prin canalele de receptare catre celule, iar acestea se modifica producand ca rezultat starea pe care o exprimam in acel moment (efectul).
Asa ca mare atentie la ce gandim si exprimam. Acest lucru imi aminteste de o metafora a unui batran indian, care ii explica nepotului sau despre lupta crancena care se da in fiecare explicand ca, in interiorul nostru se afla doi lupi, unul bun care are calitati precum: bucuria, pacea, iubirea, speranta, linistea, modestia, bunatatea, bunavointa, generozitatea, adevarul, compasiunea, si unul rau care are calitati precum: furia, gelozia, invidia, tristetea, regretele, aroganta, vinovatia, inferioritatea, minciuna, orgoliul, superioritatea si egocentrismul. Nepotul, fascinat de finalul povestii isi intreaba bunicul: si cine castiga? Iar acesta ii raspunde plin de inteles: cel pe care il hranesti!
Astfel, putem concluziona ca hranirea „lupului bun”, ca imagine gandirii pozitive, transmite la nivelul inconstientului (celulelor care se comporta ca niste fractali) semnale care transforma programul de functionare a organismului. Cu cat vom gandi si exprima negativ intentia verbal sau nonverbal catre altcineva, cu atat cei din afara vor percepe si prelua starea care va penetra membrana ce va influenta celulele, ce vor avea ca raspuns preluarea si modificarea starii initiale.
Pana aici, nimic nu pare de neinteles. Dar ce facem atunci cand ne facem singuri rau cu ceea ce gandim? Cu ceea ce exprimam ca si emotii, cel mai ades negative? Stam si maruntim incercand sa despicam firul in patru a unui noian de ganduri si de intentii, cautand raspunsuri la intrebarile ce ne framanta in cautarea solutiilor viabile, pentru a iesi din criza existentiala de moment.
Cel mai usor (am vazut asta din practica de zi cu zi) e sa acuzam exteriorul ca principalul vinovat de ce ni se intampla in interior. E mai simplu sa arunci vina pe ceva sau cineva, decat sa privesti la freamatul din adancurile tale, la lucrurile care au ramas nerezolvate, neterminate, sau lasate in asteptarea clarificarii pentru mai tarziu. Asta imi aminteste de vorba unui bun prieten, care spunea ca „ce construiesti si finalizezi ca provizoriu, de cele mai multe ori ramane definitiv”. Am invatat din experienta ca situatiile, problemele sau lucrurile nefinalizate sau care nu au fost constientizate, revin mereu in actualitate oricat de mult incercam sa le evitam sau trecem cu vederea. Cand o astfel de situatie a fost inteleasa, trecem mai usor, ni se pare banala ca si problema, nu-i mai dam atata importanta. E ca si cand nu ar exista, nu ne mai poate influenta pentru ca in interiorul nostru e deja rezolvata.
Daca ar fi sa etichetam si sa ne identificam starea de bine, intentiiile, emotiile si gandurile pozitive din noi cu Raiul si tot ce este negativ in Iad, o sa ne fie mai usor sa intelegem ca si metafora celor doi lupi, ce lupta se da in interiorul nostru si mai ales ... ce alegem sa exprimam in aceasta existenta.
De ce sa mergem pe principiul ca Raiul e sus si Iadul e jos? De ce nu invers? Sau de ce sa alegem sa mergem, sa cautam atat de departe in exteriorul nostru, cand putem privi atat de aproape, respectiv in noi? Nu spune destul de clar unul din Legile Hermeneutice ca „ceea ce este sus este si jos si ceea ce este jos este si sus”?
Hai sa reflectam mai mult la ce se afla in noi, la puterea noastra care creeaza si transforma atat interiorul, cat si exteriorul. Avand mereu o stare de bine, pozitivism, optimism, fiind conectati cu naturalul si firescul din noi asa cum ne-a lasat Creatorul in exprimarea noastra din aceasta intrupare, putem spune ca manifestam in interior si exterior Raiul din noi. Cu cat ne adancim mai mult in intunericul din noi si il lasam sa ne sau sa ii „murdareasca” pe cei din preajma noastra, putem conchide ca ne manifestam Iadul.
Deci, ce aleg sa fiu? un Rai? un Iad?
Priveste cu sinceritate in interiorul tau si vezi ce esti, ce hranesti, ce exprimi, apoi priveste in exterior si observa ce vad ceilalti cel mai ades ca reactie a ceea ce transmiti ...
Pana la urma, suntem ceea ce gandim – Raiul sau Iadul din noi ...
Aducatoarea de Lumina
