De ce nu ne asculta Dumnezeu rugaciunile

 

 

Discipolul, Maestrul si Furnica

La poarta unei mănăstiri de la poalele Himalayei, bătu un pelerin:

- Doresc să vorbesc cu cel mai mare om din acest așezământ, fură primele lui cuvinte, în loc de bună ziua.

Călugării îl măsurară din cap până-n picioare, fără să spună un cuvânt și-l duseră la maestrul lor, care era adâncit în citirea unor scrieri. Fără să-și ridice ochii, îl întrebă:

-         Cu ce te pot ajuta?

-         Vreau să-ți fiu discipol, maestre, să devin un om mare, așa cum ești tu! Şi preț de o jumătate de oră, îi vorbi despre dorințele sale. Maestrul îl ascultă și, după ce termină, îi spuse:

-         Fiule, tăcerea îți va ascuți auzul și-ți va înfrumuseța cuvintele. Vorbele multe îți cheltuiesc energia… atunci când nu spun nimic. Vrei să-mi fii discipol?

-         Da!

-         In curtea interioară, lângă fântână, este o piatră mare; te rog să mi-o aduci, căci vreau să-mi fac un altar din ea. Pelerinul se uită spre curte și văzu un bolovan foarte mare.

-         Glumesti? Nici zece oameni nu o pot ridica… dar eu…

Maestrul plecase deja, târându-și papucii pe lespezile de piatră. Pelerinul rămase trist. Se așeză dezamăgit pe scările templului..

“Niciodată nu voi putea să fiu discipolul acestui mare om”, își zise în gând.

Oftând, cu capul plecat, începu să se gândească cum ar putea să ridice minunea de piatră, mare cât un munte. Ochii îi căzură pe o furnică care se oprise din drumul ei, chiar în fata piciorului său si care cara după ea, o greutate de două ori mai mare. Se oprise în fața obstacolului și nu știa ce să facă. O privi curios și văzu că, după o mică ezitare, furnica împreună cu greutatea sa se urcă pe picior și-l traversă de-a latul, continuându-și drumul.

“Ar fi putut să-mi ocolească piciorul, dar ea nu… nu s-a dat înapoi din calea obstacolului… Indrăzneala ei l-a depășit… câtă putere la o furnică!” gândi uimit pelerinul și se adânci și mai mult în tristețe.

Treceau zilele și pelerinul își făcuse obicei să urmărească cum acționează fiecare vietate în fața obstacolului – adică a piciorului său – și nici una nu avea curajul furnicii. Și mai observă că toate greutățile cărate de furnică depășeau cu mult mărimea trupului ei firav. Într-o zi, maestrul îl văzu plângând. Se așeză lângă el, și-l întrebă cu blândețe:

-         S-a întâmplat ceva, dragul meu?

-         Maestre, și furnica este mai mare decât mine. Sunt atât de mic…!!

-         Mă bucur să te aud spunând asta. Ești pe drumul cel bun!

-         Înainte de a apuca să mai spună ceva, maestrul era deja departe.

Pelerinul se gândi zile la rând, cum să facă să ridice piatra și, în același timp, se gândea și la furnică, la puterea ei.

“Voi reuși… voi reuși, pentru că îmi doresc din tot sufletul să fiu discipolul maestrului”.

Și-n același timp își dori să fie furnică, să aibă curajul și forța ei. Într-o zi se duse în fata pietrei, o privi cu atenție câteva secunde, respiră profund de trei ori, se interioriză preț de câteva clipe, desprinse brațele încet, încet, ca și când ar zbura și îmbrățișând-o, ridică piatra și o așeză în fața camerei maestrului.

Văzând toate acestea, maestrul râse cu poftă și-i spuse:

-         Ai învățat?

-         Da, maestre, am aflat multe, observând.

In primul rând, am aflat că maestru poate să-ți fie oricine, chiar și o furnică, dacă ești capabil să înțelegi lecția oferită.

In al doilea rând, să nu-ți fie teamă de nici un obstacol Acceptă-l, “intră în el”, fii una cu el… conștientizându-l si îl poți trece cu bine.

In al treilea rând, puterea unei ființe nu stă în forța mușchilor ei, ci în Sine; concentrându-mă asupra Sinelui, devenind una cu el, greutatea pietrei nu a mai fost un obstacol pentru mine; am putut s-o ridic, deși era de două ori mai grea decât mine…

In al patrulea rând, să nu judeci pe nimeni după “mărimea” lui, ci după fapta lui… furnica este o vietate atât de mică, dar foarte puternică.

Şi-n al cincilea rând, să crezi… să crezi în Dumnezeul din tine și atunci, puterea ta va fi fără limite! Dar toate acestea nu aș fi putut să le învăț, dacă nu aveam o motivație, un scop al vieții: să fiu precum maestrul meu.

- Daca vei reuși să fii mereu ca și furnica, atunci ai înțeles unul dintre secretele vieții: nu există obstacol pe care să nu-l învingi, atât timp cât ești cu sufletul curat și centrat în Inimă. Forța din tine poate muta și munții, iar credința ta îți va fi călăuză.

Bine ai venit printre discipolii mei.

Articol preluat de pe  http://www.povesticutalc.ro/povesti-Maestrul-Furnica.html

Pasii evolutiei spirituale

Pașii evoluției spirituale, sau ai evoluției pur și simplu, se manifestă prin relația între Sine (sau SK) și Sinele Superior în decorul reprezentat de corpurile energetice, jalonate de toate cele paisprezece chakre, prin dimensiuni din ce în ce mai înalte.

La început, devii conștient de Sinele tău, de SK, iar aceasta gestionează și este mai bine susținut de corpurile energetice, dar și de organele fizice. Și percepi cel puțin primele șapte jaloane (chakre).

Cultivând SK-ul și curățâmd canalul central de accidentele karmice, determini ascensiunea acestuia controlând jaloanele, dar și bateriile, tandien-urile, experimentezi vederea la nivelul celui de-al treilea ochi și începi să controlezi Merkaba și Steaua Pământului.

După ce SK-ul poate urca și către chakrele superioare, percepi mediul dimensiunilor superioare, experimentezi contactul cu Câmpul-A, atingi episodic Sinele Superior și îți înțelegi mai profund misiunea personală, recuperezi conștient din cunoașterea obținută în vieți trecute. Percepi relația iubire-compasiune. Alegi conștient și capeți un grad crescut de conștiență.

Poți, pe urmă, să rămâi într-un contact permanent cu Sinele Superior, căruia îi poți preda „comanda”. Poți să-ți modifici structurile energetice, poți să operezi la nivelul câmpului-A și începi să te aliniezi ca frecvență cu Universuul, să intri în Intreg.

Poți apoi să intri episodic în Sinele Superior și începi să manifești starea de „eu sunt cel ce sunt”. Și, în scurt timp, să stai permanent în Sinele Superior, te unești cu acesta, devii o ființă împlinită. Pentru ca, atunci când vei dori, să-ți materializezi un trup și să te manifești astfel în realitatea imediată.

Și toate astea sună frumos și… inutil. Pentru că eu, cel puțin aparent, nu fac mai nimic din cele de mai sus, ci dorm, mă scol, mă spăl, mănânc, muncesc, fac sex, beau, citesc, scriu, cânt, înot etc. Și este evident că sunt persoane care nici nu fac altceva toată viața și li se întâmplă iluminarea, așa cum sunt persoane care sacrifică ore, zile, luni și ani diferitelor tehnici „garantate” și nu li se întâmplă nimic.

Indiferent de Calea aleasă, avem în faţa noastră aceste trei obiective majore: cunoaştere, împăcare şi stăpânire de Sine. Ba chiar şi fără a practica tehnici de terapie şi de evoluţie spirituală, omul are şi se luptă pentru aceleaşi trei obiective. O poate face şi prin artă, prin psihoterapie, prin sport, prin religie ş.a.m.d.

Iar cei care practică diverse tehnici şi nu tind către aşa ceva se luptă în van pentru sănătate sau pentru putere. Raportul sănătate/boală poate fi echilibrat după ce te cunoşti suficient pentru a vedea de unde vine boala, ce lecţie de viaţă îţi oferă. De abia pe urmă poţi să te împaci cu viaţa ta şi să te stăpâneşti pentru a te vindeca. Puterea poate să vină prin diverse tehnici, dar fără cunoaştere va fi inutilă, fără împăcare va fi generatoare de karmă, fără stăpânire va fi… de nestăpânit.

A te cunoaşte înseamnă şi a-ţi cunoaşte misiunea personală, şi a-ţi inventaria calităţile şi defectele, şi a-ţi recunoaşte gândurile cu adevărat ale tale şi nu induse de alţii, fie ţie personal, fie grupului din care faci parte. Înseamnă a-ţi cunoaşte corpul fizic pentru ca gesturile tale să devină perfect conştiente, înseamnă şi să-ţi cunoşti metabolismul. Dar cunoaşterea trebuie să meargă şi către corpul emoţional, pentru a vedea care este cu adevărat gama sentimentelor tale, şi către corpul mental, pentru a-ţi inventaria corect cunoştinţele şi puterea de calcul, şi către corpul spiritual, pentru a-ţi determina reala apropiere de divinitate şi puterea de rugăciune.

A te împăca înseamnă să accepţi limitele corpului fizic, să suporţi numărul mai mare sau mai mic de sentimente sincere pe care le poţi manifesta, să recunoşti limitele puterii tale de calcul, să te smereşti pentru cât de departe eşti de divinitate.

A te stăpâni înseamnă să nu cazi pradă imediat poftelor corpului fizic, să nu manifeşti exagerat sentimentele tale (fie că sunt din categoria iubire, fie că sunt din categoria ură!), să nu utilizezi în rău puterea ta mentală, să nu te superi pe divinitate.

La nivelul Sinelui Superior, trăim un nivel ridicat de cunoaştere, împăcare şi stăpânire, oricum mai mare decât al Sinelui, de aceea şi conectarea la Sinele Superior este utilă realizării acestor obiective.

De abia după ce ajungem la un nivel acceptabil de cunoaştere, împăcare şi stăpânire începem să înţelegem ce-i cu viaţa noastră, care este cu adevărat Calea de urmat, cât de aproape suntem de trezire, de iluminare, de tot ceea ce urmează. Poate părea simplu sau complicat, dar depinde numai de voinţa noastră realizarea acestor obiective!

Cel care atinge iluminarea deplină se comportă ca oricare alt om, nu-i lasă pe ceilalți să vadă ce este. Despre cei care arată, călugării zen spun că ”put a iluminare”. Nu au integrat iluminarea. Doar atunci când poți să duci o viață normală iluminarea a reușit. De ce arată? Pentru că iluminarea presupune un efort pe care cei mai mulți îl pot face doar apelând la voința lor și, mai ales, la orgoliul lor. Drept care, cu această problemă, orgoliul, rămân și după ce au atins iluminarea. Așa cum toți rămân cu ceva de rezolvat, mai ales dacă eforturile pe care le fac le fac în cadrul unei vieți normale – muncă, familie etc.

Este motivul pentru care NU accept să forțez atingerea acelui stadiu, deși sunt rugat de mai multe ori pe lună în acest sens. Se poate, dar nu este bine. Ideal este să ajungi în acea etapa cu cât mai multe pulsiuni negative rezolvate, altfel devii un mic monstru.

Cel mai bine este să atingi iluminarea în liniște, fără să te zbați, ca sumă a rezolvării a cât mai multe lecții. Oricum vei rămâne cu un ceva de rezolvat. Oricum iluminarea nu înseamnă automat rezolvarea tuturor problemelor, învățarea tuturor lecțiilor.

Dacă orgoliu a rămas, el te va împinge să propovăduiești, să-i privești de sus pe ceilalți, să fii atât de orbit încât să vinzi și castraveți grădinarului. Daca pofte trupești au rămas, există riscul de autocastrare sau de manipulare sexuală a celor pe care-i întâlnești.

Dacă a avea este problema, vei utiliza noile tale capacități pentru a avea bani și putere. Și dacă toate astea le vei face suficient de intens, vei descoperi cât de rapid se poate trece din stadiul de iluminare în cel de posedare!

Oricând poți să cazi și doare mai rău atunci când cazi de sus!
De aceea este bine să-ți pregătești din timp și varianta minimală a exprimării lecției rămase. În așa fel încât ea să lovească în cât mai puțini semeni!

Nimeni nu poate comunica altcuiva pe o lungime de undă pe care acesta nu o prinde. De aceea, parte din ce-ți va spune un maestru nu este neapărat cunoaștere, ci o metodă prin care îți este lărgită scala pentru a prinde și lungimea lui de undă. De ce nu comunică el pe o frecvență inferioară/comună? Pentru că aceasta nu poate purta cunoașterea.

Vlad T. Popescu

dintr-o carte ce va să apară…

Articol preluat de pe http://sfat.info/revista/?p=624

Diavolul se straduieste sa-l netrebniceasca pe nevoitor

Cuviosul Paisie Aghioritul ne arata cum lucreaza diavolul la nivel personal:

- Parinte, uneori ispitele vin una dupa alta si nu le mai pot rabda.

- Vrei sa-ti dau o solutie ca sa le eviti? O vei primi?

- Da.

- Singura solutie ca sa eviti ispitele este sa …te lupti cu diavolul!… De ce razi? Nu-ti place aceasta solutie? Asculta. Cu cat se nevoieste cineva, cu atat va avea mai multe ispite si greutati. Si cu cat va incerca sa evite ispita, cu atat mai mult diavolul ii va sta impotriva. Dar prin ispite – daca le punem in valoare in chip corect – ni se da ocazia ca viata noastra, care uneori este antievanghelica, sa devina evanghelica.

- Parinte, ma poticnesc de unele lucruri neinsemnate si dupa aceea nu am dispozitie sa ma nevoiesc pentru ceva mai inalt.

- Acestea sunt ca minele pe care le pune dusmanul ca sa netrebniceasca armata. Cand vede ca nu poate pricinui alta paguba nevoitorului, aghiuta cauta cum sa-l netrebniceasca prin lucruri neinsemnate. Dupa aceea sa stii ca exista si dracusori mici, care stiu insa sa facamare vatamare. Odata am intrebat pe un dracusor de acesta: “Oare tu ce poti face?“. “Ce pot face eu? Ma duc sa incurc atele la croitorese, la cizmari“, a raspuns, “si ii fac sa se manie“.Scandalurile cele mai mari pornesc de la lucruri de nimic, si acestea nu numai intre noi, ci uneori chiar si intre state. La oamenii duhovnicesti nu exista pricini serioase pentru scandaluri, de aceea diavolul ia pricina de la cele mici. Il loveste pe om sufleteste cu ceva neinsemnat, lucruri copilaresti, dupa care ii face inima precum acela voieste, ramanand dupa aceea ca o buturuga.

- Parinte, oare de ce, desi imi impun un program, o randuiala in nevointa mea si incep cu dispozitie de a ma nevoi, uit repede aceasta?

- Nu stii de ce? Cand aghiuta prinde de veste ca voim sa facem treaba duhovniceasca, intoarce butonul in alta parte. Desi ne punem un program, o randuiala anumita, ne aflam in alta si, daca nu luam aminte, pricepem acestea doar dupa cateva zile. De aceea nevoitorul trebuie sa mearga numai impotriva diavolului – fireste, cu discernamant – si sa-l supravegheze un duhovnic experimentat.

- Satana il lupta oare pe omul care nu face o lucrare subtire[1] intru sine?

- Satana nu se duce la un om netrebnic, ci se duce la un nevoitor pentru ca sa-l ispiteasca si sa-l netrebniceasca. Nu pierde timpul sa faca lucrare subtire in unul care nu are nici el o lucrare subtire. La cel care coase cu acul de cusut saci, trimite un diavol cu ace mari. La cel care face lucrare de mana fina, trimite un diavol care face lucru de mana fin. La cel care face broderie foarte fina, trimte un diavol care face lucrare foarte fina. La cei care fac lucrare bruta in ei insisi, trimite un diavol grosolan. La incepatori le trimite diavoli incepatori.

Oamenii care au un suflet fin, multa marime de suflet si sunt sensibili trebuie sa ia aminte, pentru ca diavolul isi baga coada sa si-i face si mai sensibili, putand ajunge la melancolie sau chiar – fereasca Dumnezeu – sinucidere. Diavolul niciodata nu merge contra, desi pe noi, oamenii, ne pune sa mergem impotriva semenilor nostri si sa ne certam. Pe cel trandav il face si mai trandav. Il odihneste cu gandul” “Te doare capul, n-ai dispozitie. Nu-i nimic daca nu te scoli sa te rogi“. Pe cel evlavios il face si mai evlavios, ca sa-l atace in mandrie, sau il imbranceste sa se nevoiasca mai presus de puterile sale, incat sa-l istoveasca si sa lase dupa aceea toate armele lui duhovnicesti, pentru ca mult-nevoitorul de mai inainte sa se predea. Pe cel cu inima aspra il face si mai aspru, pe cel sensibil, exagerat de sensibil.

Si vezi cati oameni se ticalosesc cu insomnii si iau medicamente, unii pentru ca au o oarecare sensibilitate, altii pentru ca si-au zdruncinat nervii lor. Rar poti vedea un om echilibrat. Oamenii au devenit baterii. Cei mai multi sunt ca si cum ar avea electricitate. Cei care nu se marturisesc primesc influente diavolesti, au un magnetism diavolesc, pentru ca diavolul are stapanire peste ei. Putini sunt oamenii, fie ei baieti ori fete, ori varstnici de sunt, care au o privire curata. Demonizare! Stii ce inseamna demonizare? Sa nu te poti intelege cu lumea.

Sursa:

http://www.razbointrucuvant.ro/2007/10/25/cuviosul-paisie-aghioritul-ne-arata-cum-lucreaza-diavolul-la-nivel-personal/

PISTIS SOPHIA

Fragmente din carte:

"Despre Mădularele Inefabilului

Şi cei care sunt vrednici de misterele ce sunt în Inefabil, care sunt cele ce nu au ieşit - acestea sunt înaintea Primului mister şi, ca să folosim o parabolă şi o asemuire (ison) de cuvinte, pentru ca voi să pricepeţi [lucrul acesta], acestea sunt precum Mădularele Inefabilului. Şi fiecare este potrivit cinstei slavei sale: capul potrivit cinstei avută de cap şi ochiul potrivit cinstei avută de ochi şi urechea potrivit cinstei avută de urechi şi restul Mădularelor [în mod asemănător]; astfel încât este un lucru limpede că sunt o mulţime de mădulare şi doar un singur trup. Despre acesta am vorbit în pildă (paradeigmati), în asemuire (zso) şi în parabolă, ci nu într-un chip adevărat; şi nici cuvântul nu l-am arătat cu adevărat, ci [doar] misterul Inefabilului.

 Mântuitorul este comoara lor

 Toate Mădularele care sunt în el - potrivit cuvântului cu care am făcut asemuire - adică cele ce sunt în misterul Inefabilului şi cele ce sunt în el, ca şi cele trei spaţii care sunt după acestea potrivit misterelor - tuturor acestora, cu adevărat, eu le sunt comoara în afară de care altă comoară nu este, care în lume nu-şi are seamăn; dar mai sunt cuvinte, mai sunt mistere şi mai sunt alte tărâmuri.

 Despre cinstea celor ce au primit misterele

 Acum, în vremea aceasta, binecuvântat este cel ce a găsit [cuvintele] misterelor [primului spaţiu care este din afară; zeu este cel ce a găsit cuvintele misterelor celui de-al doilea spaţiu, ce se află la mijloc; mântuitor şi nemărginit este cel ce a găsit cuvintele misterelor celui de-al treilea spaţiu, care este înlăuntru, şi el este mai măreţ decât universul şi plăcut de cei aflaţi în al treilea spaţiu. Căci el a aflat misterul în care sunt ei şi în care stau - din această pricină el este asemenea lor. El a aflat cuvintele misterelor pe care vi le-am înfăţişat prin asemuire, căci acestea sunt Mădularele Inefabilului.

Adevărat zic vouă: Cel ce a găsit cuvintele misterelor acestea în adevărul lui Dumnezeu, omul acela este primul în adevăr şi asemenea lui [asemenea cu Primul, adică Inefabilul], căci prin cuvintele şi misterele acestea ... şi universul însuşi se ţine prin acel Prim. Din acest motiv, cel ce a aflat cuvintele acelor mistere este asemenea Primului. Căci despre ştiinţa cunoştinţei v-am vorbit vouă în ziua aceasta".

Şi Pistis Sophia strigă foarte tare, strigă la Lumina luminilor pe care o văzuse de la început, în care avea credinţă şi rosti această căinţă (metanoian), vorbind astfel:

Prima căinţă a Sophiei

1. «Lumină a luminilor, în care am avut credinţă de la început, ascultă căinţa mea acum, în vremea aceasta, Lumină; izbăveşte-mă, Lumină, căci în mine au intrat gânduri rele.

2. M-am uitat, Lumină, în părţile de dedesubt. Am văzut o lumină în tărâmul acela şi am cugetat: Mă voi duce în tărâmul acela şi voi lua lumina aceea. Şi m-am dus, şi m-am găsit în întunericul ce se află în Haosul de dedesubt. Şi nu am putut ieşi ca să mă duc în tărâmul meu, căci am fost asuprită de toate emanaţiile lui Authades, iar puterea cu chip de leu mi-a luat lumina dinlăuntru.

3. Şi am strigat după ajutor şi glasul meu nu a străbătut întunericul. Şi m-am uitat către înalt pentru ca Lumina, în care am avut credinţă, să mă ajute.

4. Şi când am privit către înalt, am văzut toţi arhonţii eonilor, că erau mulţi la număr şi se uitau în jos la mine, bucurându-se pe seama mea, deşi eu nu le făcusem lor nimic rău, ci ei mă duşmăneau fără temei. Iar când emanaţiile lui Authades au văzut arhonţii eonilor bucurându-se de mine, au ştiut că arhonţii eonilor nu vor veni în ajutorul meu. Şi acele emanaţii care m-au asuprit fără temei au fost încurajate, şi au luat de la mine lumina pe care eu nu am luat-o de la ei.

Iisus intra in al 13-lea eon si o gaseste pe Pistis Sophia

Dupa aceea am urcat pana la valurile celui de-al 13-lea eon .Cand am ajuns la valurile lor, acestea s-au dat singure la o parte si s-au deschis pentru mine. Am intrat in cel de-al 13-lea eon si am gasit-o pe Pistis Sophia stand singura sub cel de-al 13-lea eon , fara ca niciunul dintre acestia sa fie cu ea. Si ea sedea in taramul acela indurerata si jelind fiindca nu fusese luata in cel de-al 13-lea eon taramul ei din inalt. Si ea mai era indurerata din pricina chinurilor pe care Authades, care este una din cele 3 puteri intreite, i le-a pricinuit. Dar cand voi ajunge sa va vorbesc despre emanarea lor,va voi spune misterul felului cum s-au petrecut aceste lucruri.

Cand Pistis Sophia m-a vazut stralucind foarte tare, fara ca lumina ce ma inconjura sa aiba masura, ea s-a tulburat foarte si s-a uitat la lumina vesmantului meu. A vazut misterul numelui ei in vesmantul meu si toata Slava Misterului Sau, caci ea fusese inainte in Taramul din Inalt,in cel de-al 13 eon si era obisnuita sa proslaveasca Lumina din Inalt, pe care o vazuse in valul Comorii Luminii. Cand ea a continuat sa proslaveasca lumina din inalt toti arhontii, care sunt impreuna cu cele doua mari puteri intreite, si Nevazutul Ei care este perechea Ei si celelalte 22 de emanatii nevazute s-au uitat la lumina -intrucat Pistis Sophia impreuna cu perechea Ei cu celelate 22 de emanatii fac 24 de emanatii pe care Marele Stramos Nevazut impreuna cu cele 3 Mari Puteri intreite le-a emanat."

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Un adevărat eveniment editorial îl constituie publicarea pentru prima oară în limba română, la Editura Herald, a primelor două cărti ale Evangheliei gnosticilor, numite Pistis Sophia, editie tradusă si îngrijită de Alexandru Anghel. Unicul manuscris al acestor scrieri gnostice copte se găseste la British Museum încă din 1785. Continutul său cuprinde patru cărti, dintre care două ne sînt înfătisate în lucrarea de fată, extrase dintr-o literatură mai largă ce apartinea gnosticilor alexandrini din primele secole de după Hristos, data exactă nefiind stabilită.

Manuscrisul e redactat în dialectul sahidic al Egiptului superior din secolele al VI-lea sau al V-lea. Totusi aceasta pare ea însăsi o traducere dintr-o limbă mai veche, astăzi pierdută, din care s-a tradus în greceste si apoi în sahidică. În tot cazul, stilul lucrării e străin de idiomul copt. Este o carte mistică, desi este concepută într-un stil narativ, descriptiv. Originea sa trebuie căutată, cum spuneam, în mediul alexandrin din primul secol după Hristos. Cele patru cărti au fost compuse si reunite în Egipt, fără a se sti exact unde, elementele egiptene fiind amestecate, suprapuse peste altele apartinînd altor culturi străvechi.

Unii îl consideră drept autor pe Valentinus, înteleptul gnostic care a fost la un pas să ajungă Papă în secolul al II-lea, sau unui adept al scolii sale. Altii consideră că textul a fost scris în secolul al III-lea, avînd trăsături similare cu cele din religia lui Mani, ce înflorea în epocă. Abordarea este una sincretică, amalgamînd elemente babiloniene, persane, siriece, semite si altele, cu o vizibilă tentă elenistică, dar nefilosofică ci mistică. Orice încercare de descoperire a celor mai vechi dezvoltări ale gnosticismului în mediile crestine trebuie să parcurgă obligatoriu aceste linii destul de confuze de transmitere.

 În lucrare, Iisus este personajul central si proeminent. El le apare ucenicilor după Înăltare si le vorbeste direct, spre deosebire de limbajul pilduitor si alegoric din Evanghelii, despre misterele universului, stiindu-le si arătîndu-le pe toate cîte sînt în Cer si pe pămînt. Filip este declarat drept scrib al tuturor cuvintelor si faptelor Mîntuitorului, dar alături de el sînt mentionati Matei, Toma si, mai ales, Maria Magdalena, care adresează cele mai multe întrebări.

 Iisus este înfătisat ca Mîntuitor si „Prim Mister”, milostiv fără limite. În economia divină, El preexistă din vesnicie, iar functia sa este mai întîi una cosmică si supracosmică si abia apoi una pămîntească. Totusi, Iisus nu este nicăieri în cuprinsul lucrării numit Hristos si aceasta în mod vizibil intentionat. Altminteri, nu există antagonisme cu iudaismul, sînt citate din Psalmi si din Vechiul Testament, considerîndu-se că Mîntuitorul a fost cel care a proorocit prin gura lui David, Solomon sau Isaia.

 Spuneam că întregul cadru este ulterior Învierii. Timp de 11 ani, Iisus, revenit pe pămînt, îi învată gnoza pe ucenicii săi, adunati pe Muntele Măslinilor. Ucenicii sînt dusi, în rit sacramental, prin diverse lăcasuri ale lumii nevăzute, de deasupra si de dedesupt, unde le apar viziuni ce le sînt ulterior explicate. Este un fel de învătătură finală împărtăsită ucenicilor. Slujirea sa pămîntească fiind acum încheiată, Iisus apare învelit în strălucirea deplină a unui întreit vesmînt de slavă, ce cuprinde toate puterile universului. Lumina în care este înfăsurat si în care se înaltă si coboară îi orbeste pe ucenici.

Aceste cărti cuprinse în Pistis Sophia mai sînt denumite si Cărtile Mîntuitorului. Ele contin asadar o învătătură revelată gnostică, posterioară Învierii, ce se adaugă prin urmare relatărilor din Evanghelii despre viata lui Iisus dinaintea Învierii, dar si o dezvăluire mult mai înaltă ca registru ezoteric si mai profundă. Iată de ce mi se pare atît de importantă această lucrare. De data aceasta, potrivit investirii, sau reinvestirii divine, Mîntuitorul vorbeste direct, fată către fată, despre toate lucrurile ce interesau atît de mult pe ucenici si nu numai.

Peste tot în lucrare se manifestă interesul pentru mîntuire, lucru realizabil prin căintă, renuntare la lume si, mai ales, prin credinta lumina divină, în Mîntuitorul lumii si miserele lui. Pistis Sophia reprezintă sufletul individual credincios, care a gresit si-acum se căieste în modul cel mai sincer. Învătăturile vorbesc despre păcat, cauza acestuia si izbăvirea de el. Mila nemărginită a „Primului Mister” conduce la iertarea păcatelor; acesta este un mister revelat. În lucrare este dezvoltată o întreagă cosmogonie, este prezentată organizarea complexă a lumilor invizibile si a ierarhiilor de Fiintă, originea si destinatia sufletului, puterea luminii, elementul spiritual din om, toate acestea fiind asezate sub cupola misterelor înalte ale mîntuirii.

Mîntuitorul este „Alfa si Omega”, „Primul si Ultimul mister”. În acceptiunea gnostică, misterele nu sînt atît puteri spirituale, cît fiinte esentiale, ce au o măretie transcendentă. Cei initiati în mistere devin izvoare de lumină. Vesmîntul de lumină este un mister al misterelor, ce contine „lăuntrul lăuntrurilor”, întru slava Celui Preaînalt. Ni se prezintă o întreagă traditie astrală, o religie de tip sideral ce domina, la vremea aceea si mult timp după, mediile gnostice si nu numai. În îndeplinirea functiei sale cosmice, Mîntuitorul a modificat radical revolutiile sferelor, starea eonilor si atributiile arhontilor, astfel încît, de acum încolo, nici o vrăjitorie, nici o cercetare astrologică nu se mai pot sustine.

Gnosticii credeau si în reîncarnare, în transmigratia sufletelor, ceea ce reprezenta o parte importantă a sistemului lor, făcînd parte din planul mîntuirii. Nu există deci un sfîrsit imediat al tuturor lucrurilor, iar reîncarnarea nu este stăină de Evanghelii. Iisus făcînd posibilă renasterea sufletului lui Ioan Botezătorul si a ucenicilor săi, ca să nu mai vorbim despre faptul că si-a organizat propria întrupare. Elementul magic este atotprezent în lucrare, se întîlnesc invocatii, nume magice etc. Dar e vorba despre o formă înaltă de magie, sublimă, folosită pentru a mări si a înătlta si mai mult slava Mîntuitorului.

Ucenicii, bărbati si femei, îl iubesc si îl venerează pe Iisus, cu un extaz plin de înflăcărare si de devotament, cum nimeni nu a mai făcut-o. Acesti oameni credeau în revelatia neîntreruptă, erau încîntati de apocalipsă si de naratiunea mistică, metafizică. Din text se vede că cei care l-au scris se considerau investiti cu o autoritate înaltă în întreprinderea lor, fiind sub revelatie si sub inspiratie divină, lucrau cu mădularele inefabilului. Ei se considerau depozitarii unor mistere adînci, ce nu mai fuseseră revelate pînă atunci, datorită cărora sînt convinsi că vor avea mult mai multă eficientă în evanghelizarea lumii.

Cărtile Mîntuitorului trebuie privite ca scrieri apocrife în sensul originar al termenului, adică cel de „scrieri retrase” sau „rezervate”, deoarece unele mistere puteau fi revelate în anumite conditii, altele nu, rămînînd rezervate. Pistis Sophia este destinată celor deja alesi, sau initiati, desi nicăieri nu se cere în mod explicit păstrarea secretului. Ea era destinată apostolilor în devenire, adică celor ce urmau să propovăduiască mesajul evanghelic cu misterele sale cele mai înalte.

Lucrarea are un farmec inefabil, este de o frumusete rară, uneori exotică, cuprinde aspecte de mare profunzime etică sau mistică, dispune de o textură spatială extrem de fină, de delicată. Ea rămîne una de importantă extraordinară, nu numai pentru istoria gnosticismului crestin, ci pentru cunoastere si spiritualitate în general. Iată de ce nu pot, în final, decît să felicit încă o dată pe cei care au avut initiativa si s-au preocupat de traducerea acestei minunate cărti rare. O carte pe care o asteptam de mult.

Lumina şi tenebrele - Yom şi lilith - Misiunea Arhanghelilor si Arhailor

Insuşi cuvântul „yom“, zi, nu reprezintă conceptul de timp pe care îl numim astăzi o zi, ci reprezintă o esenţă, şi anume entităţile din Ierarhiile cereşti pe care le numim Arhai, Spirite ale timpului sau Spirite ale personalităţii. Acest lucru nu mai este acum aşa de greu când vorbim de spiritul Elohimilor, de „ruah Elohim“.

Marile linii ale evoluţiei au fost trasate de Spiritele Exusiailor, Spiritele formei; prin urmare, şi marile linii ale activităţii de natură luminoasă provin tot de la ele. Exusiaii comandă Spiritelor personalităţii şi în spatele cuvântului yom – zi – se află o entitate de rangul Arhailor care, după cum am văzut, este în slujba Elohimilor sau a Exusiailor. Trebuie să ne imaginăm că aceşti subordonaţi ai Elohimilor, aceşti Arhai sau Spirite ale personalităţii, pe care îi desemnează cuvântul yom, au la rândul lor, pe o treaptă mai jos decât ei, Entităţi spirituale întârziate a căror manifestare exterioară sunt tenebrele. Căci în fapt tenebrele sunt ceva ce Elohimii au găsit ca fiind deja prezent, ca fiind ceva deja dat, în timp ce lumina a fost creată şi adusă prin meditaţia lor cosmică. Când această meditaţie a făcut să apară din reziduurile existenţelor trecute cele două complexe, tenebrele se aflau deja acolo, ca expresie a unor entităţi întârziate, în urmă, în timp ce lumina a fost creată prin meditaţia lor. Şi aşa cum Elohimii au tras – ca să spunem aşa – lumina din entităţile pe care le marcăm prin cuvântul yom, la fel au scos tenebrele din entităţi de acelaşi rang ierarhic, dar rămase la un stadiu anterior de existenţă.

Ne putem întreba: dacă Elohimilor li se contrapune tot ceea ce se manifestă ca tenebre, ce se contrapune Arhailor, celor care servesc în lumină?

Pentru a nu crea confuzie şi neînţelegere în această privinţă, este util mai întâi să ştim dacă în entităţile rămase în urmă trebuie să vedem un principiu negativ, un rău introdus în evoluţia Universului. O gândire pripită, abstractă, ar putea uşor să simtă un fel de ostilitate faţă de aceste spirite rămase în urmă; sau, dimpotrivă, ar putea cădea într-o altă exagerare şi să resimtă compătimire pentru aceste spirite nefericite. Asemenea idei şi sentimente nu ar corespunde nicidecum cu ceea ce în realitate trebuie să ne inspire aceste mari evenimente ale evoluţiei. Am fi pe o cale cu totul greşită. Dimpotrivă, va trebui să trezim în sufletele noastre convingerea că tot ceea ce se întâmplă – că unele entităţi îşi ating ţinta, iar altele nu, rămân la stadii depăşite – îşi are motivaţia în înţelepciunea cosmică şi că nu fără o raţiune bine determinată unele spirite rămân în urmă. Fie că unele entităţi îşi ating ţelul, fie că altele rămân în urmă, în ambele situaţii totul este în armonie cu înţelepciunea cosmică. Cu alte cuvinte, entităţile normal evoluate nu şi-ar fi putut îndeplini anumite sarcini, dacă altele nu ar fi rămas neapărat la stadii mai vechi de evoluţie. Prin întârzierea lor, ele totuşi se află la locul lor. Imaginaţi-vă că toţi cei ce sunt pregătiţi pentru a deveni institutori, învăţători la clasele mici, s-ar face profesori universitari. Cei ce nu au un titlu universitar sunt mult mai potriviţi în şcolile elementare decât dacă ar fi urmat o pregătire superioară. Profesori univesitari pentru copii de şapte ani, nu ar fi un lucru indicat. La fel se prezintă lucrurile şi la nivel cosmic. Spiritele care îşi ating scopul nu ar fi adaptate pentru a îndeplini anumite misiuni în Univers. Trebuie să inţervină celelalte entităţi, care, prin renunţare şi sacrificiu, au rămas în urmă pentru a putea să îndeplinescă acele misiuni. Şi cum Spiritele personalităţii evoluate (yom) au fost chemate de Elohimi pentru a îndeplini anumite funcţii, tot aşa, Arhaii rămaşi în urmă, adică tot Spiritele personalităţii, dar care se manifestă nu prin lumină, ci prin tenebre, servesc, de asemenea, în ansamblul evoluţiei terestre. Ele sunt plasate exact acolo unde pot contribui efectiv la evoluţia comună.

Importanţa pe care o au aceste lucruri se poate revela şi printr-o observaţie pe care o facem în viaţa noastră obişnuită. Lumina despre care se vorbeşte în Geneză nu este lumina pe care să o putem percepe cu ochii fizici; aceasta este o manifestare mai recentă a luminii. Tot aşa, ceea ce numim obscuritate fizică, din timpul nopţii, este aspectul fizic pe care îl iau tenebrele de care vorbeşte, de asemenea, Geneza. Cred că nu mai este nevoie să ne întrebăm dacă această lumină fizică, aşa cum o vedem astăzi, are vreo importanţă pentru om. Nimeni nu se îndoieşte de aceasta, şi nu numai pentru om, ci şi pentru toate fiinţele vii. Luaţi, de exemplu, plantele. Dacă le lipsiţi de lumină, ele pier. Lumina este un element esenţial pentru viaţa pe Pământ; ea este necesară existenţei corporale a omului.

Pentru ca activitatea Spiritelor luminii să fie corect dirijată de Elohimi, era necesar, cum am văzut, ca Spiritele tenebrelor să-şi întrepătrundă acţiunea lor cu aceea a luminii. În Cosmos, viaţa nu este posibilă dacă forţa întunericului nu se împleteşte cu cea a luminii. În această interferenţă, în această pânză unde se ţes forţele de lumină şi umbră, se exprimă un profund mister al vieţii cosmice sau, cum se mai poate spune, un mister al chimiei Universului.

Ca o concluzie, trebuie să considerăm colaborarea fortelor solare ale luminii cu forţele tenebrelor ca o necesitate a existenţei. Când Elohimii au hotărât ca Spiritele personalităţii să le fie slujitori, le-au alăturat, pentru acţiunea pe care lumina urma să o îndeplinească asupra oamenilor şi a tuturor fiinţelor vii de pe Pământ, entităţile saturniene rămase în urmă. Munca Universului se îndeplineşte prin acţiunea comună a Arhailor normal evoluaţi şi a celor rămaşi la un stadiu anterior şi care se manifestă prin tenebre. Acest fenomen este relatat de Geneză cu un realism de-a dreptul surprinzător, când se spune: „Şi Elohimii au numit «yom» (zi) spiritele care îşi manifestau acţiunea în lumină, iar spiritele care se exprimau în tenebre le-au numit «lilith»“. În nici un caz nu trebuie să ne închipuim că ar fi vorba de ceea ce numim în mod curent noapte; „lilith“ reprezintă Arhaii saturnieni care nu au reuşit să atingă nivelul de evoluţie solar. Ei acţionează şi astăzi, în timpul nopţii, în somn, asupra corpului nostru fizic şi eteric printr-o regenerare a acestora, supuse în timpul zilei acţiunii de degradare a luminii. Acest cuvânt oarecum misterios a dat loc multor poveşti mitologice, dar el nu acoperă nimic altceva decât acel grup de Arhai întârziaţi, care colaborează în acţiunea lor cu Arhaii normal evoluaţi.

Iată deci că Geneza ne arată că Elohimii au trasat marile lini conducătoare ale existenţei terestre, dar pentru împlinirea lor şi pentru acţiuni secundare au dat sarcină Arhailor evoluaţi normal, iar ca elemente auxiliare li s-au alăturat Arhaii care din spirit de renunţare şi de sacrificiu au rămas la stadiul saturnian, în tenebre, pentru ca viaţa să poată apărea. Yom şi lilith reprezintă, deci, să precizăm încă o dată acest lucru, cele două grupe de Entităţi superioare, dar opuse, care acţionează ca ajutoare ale Elohimilor şi care ocupă în Ierarhia cerească rangul de Spirite ale timpului, sau Spirite ale personalităţii ori Arhai. Viaţa pe Pământ se ţese, aşadar, datorită Spiritelor formei (Exusiai sau Elohimi) şi a Spiritelor personalităţii (Arhai), cu cele două naturi ale lor, una normal evoluată (yom) şi alta rămasă în urmă (lilith).

După ce am lămurit acest aspect, mai rămân totuşi şi alte întrebări care se pot pune, şi mai ales aceasta ne poate veni în primul rând pe buze: dar celelalte entităţi ale Ierarhiei ce fac? Pe o treaptă sub Spiritele formei am văzut că se află Spiritele personalităţii, iar sub acestea se găsesc Arhanghelii sau Spiritele focului. Ştim deja că Arhanghelii au atins gradul de evoluţie uman în timpul vechiului Soare, după care şi-au continuat evoluţia în timpul stadiului lunar şi în prezent în existenţa terestră. Aceste înalte entităţi sunt străns legat de tot ce este de natură solară, tocmai pentru că pe vechiul Soare şi-au atins treapta de om. Când, pe vechea Lună, s-a simţit necesitatea să se separe elementul solar de viitorul element terestru (dar care în acel timp nu se afla decât la un nivel lunar), entităţile care atinseseră acest grad esenţial al evoluţiei lor pe vechiul Soare au rămas legate, prin însăşi natura lor, de existenţa solară: Când vechea Lună (care urma să devină mai târziu Terra) s-a separat de elementul solar, aceste entităţi, Arhanghelii, nu au rămas pe Lună, ci s-au ataşat de Soare. Şi tocmai aceste entităţi sunt acelea care au acţionat din afară asupra globului pe care îl părăsiseră.

Ordonatori ai vieţii pe Pământ care fac parte din Ierarhia Arhailor. Arhaii sau Spiritele timpului îndeplinesc o sarcină inferioară cu o treaptă celei a Elohimilor. După Arhai vin ordonatorii care reglează, în sânul activităţii Arhailor, perioade mai mici. Aceştia sunt Arhanghelii. Reţinem deci că în momentul când Geneza vorbeşte nu numai despre ce se produce în corpul Pământului, ci şi despre forţele care îşi exercită acţiunea din afară, din exterior, ea se referă la entităţile care erau deja de mult timp unite cu viaţa solară, la Arhangheli, care ocupă în Ierarhie un loc imediat sub Arhai. În timp ce aceştia reprezintă Eonii, Arhanghelii, ca purtători ai luminii care acţionează în atmosfera Pământului, îi servesc ca auxiliari. Venind din spaţiile cosmice, acţiunea lor se exercită prin constelaţiile fiinţelor luminoase care împrejmuiesc Pământul pentru a aduce la împlinire dispoziţiile şi ordinele Arhailor.

Dacă luăm în considerare modul în care omenirea este repartizată pe Pământ, vedem că la diverse epoci există un anumit număr de popoare asupra cărora domneşte un Spirit al timpului care le înglobează pe toate. Dar, în plus, pe o treaptă ierarhică inferioară cu un grad faţă de acest Spirit al timpului guvernează Spiritele popoarelor. Şi după cum în spatele Spiritului timpului se află Arhaii, la fel, în spatele Spiritelor popoarelor se află Arhanghelii. Geneza face o oarecare aluzie, în sensul că pentru timpurile când omul încă nu exista în forma actuală aceste Entităţi spirituale erau deja puteri organizatoare.

Elohimii îşi împlineau acţiunea pentru ca să fie lumină şi ei înşişi se manifestau prin această lumină. Dar pentru activităţile de o amploare mai mică care aveau loc în această lumină, ei se slujeau de Arhai, pe care Geneza îi numeşte „yom“. La rândul lor, li se alătură entităţi care se interferează în ţesătura vieţii, pentru ca pe lângă activitatea desfăşurată în lumină să se poată exercita şi aceea a tenebrelor. Alături de „yom“ se afla „lilith“, cuvânt pe care obişnuit îl traducem prin „noapte“. Dar evoluţia continuă şi începe să se diferenţieze şi mai mult şi de aceea alte entităţi sunt chemate să colaboreze.

Dacă încercăm să cuprindem totul într-un tablou, vedem că Elohimii (Spirite ale formei) se manifestă prin lumină, dar încredinţează Arhailor (Spirite ale personalităţii) sarcina să regleze jocul de lumină şi întuneric. Dar ei continuă să modeleze, să diferenţieze existenţa şi cheamă pe Arhangheli, pentru ca aceştia să regleze activităţile care nu numai că aduc viaţa, creează viaţa în lumea vegetală, dar fac cu putinţă să apară în fiinţele vii o viaţă interioară ca reflex al vieţii cosmice. Elohimii conferă Arhanghelilor misiunea de a face să reverse forţele lor din afară spre Pământ şi prin aceasta fac ca plantele să apară şi să crească, şi nu numai atât, dar creează condiţiile pentru ca viaţa animală să apară, viaţă a cărei activitate interioară produce reprezentări şi senzaţii.

Sursa: Prelucrare dupa:

Rudolf Steiner - MISTERUL BIBLIC AL GENEZEI

München , 21 august1910

 

Nu esti bolnav, doar ti-e sete.

Într-o conferinta exceptionala pe care Masaru Emoto insusi a  sustinut-o in Romania , ilustrind prin imagini rezultatele experimentelor sale, a spus: “Apa are puterea magica de a da  nastere tuturor lucrurilor si de a pastra informatia.

In stadiul de fata, suntem aproape in totalitate apa, dupa nastere suntem peste 80 % apa, apoi sintem 70 % apa, pentru ca, dupa virsta de 60 de ani, sa devenim apa tot mai  putin.

Ce se intimpla cind sintem doar 50 % apa? Ne ridicam la ceruri. (murim)! De ce nu putem trai fara apa?

Pentru ca ”ea transforma energia si informatia”. Experimentele lui  Emoto demonstreaza faptul ca apa asculta rugaciunile noastre, modificindu-si  structura.

“Eu sint budhist, nu am crezut niciodata in rugaciune, pina cind am facut aceste experimente care mi-au schimbat viata”, a mai spus Masaru Emoto la conferinta sustinuta in Romania.

Dar, aceleasi experimente demonstreaza ca apa asculta si muzica, asa cum reproduce structura  emotionala a cuvintelor, precum si forma si structura emotionala a  imaginilor.

Emoto a prezentat un esantion de apa care a ascultat simfonia a IX-a a  lui Beethoven, precum si Lacul Lebedelor a lui Ceaikovschi.. “Cind apa din corpul nostru asculta o muzica frumoasa, se schimba corpul nostru. Muzica este o forma de vindecare, este medicamentul cel mai bun pe care l-a  inventat specia umana. Va veni o vreme in care vom cumpara de la farmacie  muzica vindecatoare”, a mai spus Emoto. Asadar, trebuie sa bem mai  multa apa, trebuie sa vedem imagini cit mai placute in jurul nostru, sa ascultam muzica vindecatoare si sa auzim – atit de la propria noastra constiinta, cit si de la cei din jur -  cit mai multe cuvinte vindecatoare. Trebuie sa retinem ca aceleasi extraordinare experimente au aratat ca apa reproduce formele emotionale ale alimentelor pe care le mincam.

Ce se intimpla in corp cind bem sau nu bem apa?

Independent de Masaru Emoto, un medic arestat in trecut intr-un  context politic in India, F. Batmanghelidj, autorul cartii “Nu esti bolnav, ti-e doar sete”, a observat in inchisoare ca, atunci cind  arestatii beau apa, multe dintre durerile corpului fizic dispareau.

Multi dintre ei aveau spasme ale stomacului despre care medicul credea  ca sint cauzate de stresul din inchisoare. A inceput sa-i trateze pe  acestia cu diferite feluri de apa: apa sarata, apa dulce, apa amara si  surpriza colosala era ca, in 90 % din cazuri, spasmele stomacului dispareau. Medicul a constatat ca nu toate simptomele erau cauzate de stresul din inchisoare, dimpotriva; 90 % din ele erau cauzate de deshidratare. Observind faptul ca apa avea aceste efecte, el si-a spus ca nu putea fi la mijloc doar un efect Placebo. Cind a fost eliberat, el a infiintat o clinica si a efectuat nenumarate studii,  vindecind si multi bolnavi.

“Ce se intimpla in corp cind bem  apa?”.

Ralph Vornehm a prezentat componenta de apa a fiecarui organ din corpul omenesc, incepind cu celulele, sîngele, neurotransmitatorii si terminind cu organele mai mari. Creierul are in componenta sa 90 % apa, ceea ce explica intr-un fel capacitatea acestuia de a transmite  mesajele catre toate organele cu viteze uluitoare (daca ne gindim si la teoria lui Emoto). De asemenea, neurotransmitatorii – responsabili de   transmiterea acestor mesaje – contin tot 90 % apa. Este de inteles de ce, cind nu bem apa, nu mai simtim cu timpul senzatia de sete.

Neurotransmitatorii deshidratati nu mai transmit corect mesajul  “mi-e sete”, asa incit setea incepe sa mistuie corpul, incep  durerile (si ele semnale de deshidratare) si patologia multor organe..

Ralph Vornehm a spus ca “celulele corpului nostru nu se ating intre ele, pentru ca inoata in apa, la fel ca si nervii”. Cind apa din corp este murdara, ce se intimpla? Celulele comunica printr-un sistem de tip bio-laser. Exista un tip de apa in interiorul celulei si alt tip de apa in afara ei. Schimbul intre acestea purifica celula si o ajuta sa functioneze corect. Daca nu bem apa regulat, celulele se intoxica. Cind membrana unei celule nu este bine hidratata, corpul declanseaza un mecanism de  urgenta, ca forma de aparare si de hidratare.

Corpul se protejeaza de deshidratare cu ajutorul colesterolului. Membrana se imbraca intr-o pelicula protectoare, ca o crema, care impiedica uscarea. Ce este aceasta pelicula? Surpriza. Este colesterol. Corpul nostru se protejeaza de deshidratare cu ajutorul colesterolului. Studiile  efectuate au aratat ca, in 90 % din cazuri,

colesterolul scade in 21 de zile de baut apa corect, ceea ce inseamna ca in 90 % din cazuri colesterolul este crescut din cauza deshidratarii.

Studiile facute pe celulele canceroase au aratat ca acestea nu mai comunica intre ele. Imaginile prezentate de Ralph Vornehm arata ca celulele deshidratate se afla intr-un  fel de sfera intunecata, dupa care devin mutante si se ajunge la cancer.

Sarea este foarte importanta pentru organism, pentru ca aceasta efectueaza schimbul la nivel celular; apa merge in celula si in afara ei cu ajutorul sarii.

Aceasta inseamna ca a bea apa si a avea saruri naturale in organism este vital  pentru sanatatea celulara. Pentru  a se hidrata, singele trage apa din organele vitale.

Ce se intimpla la nivelul sistemului digestiv daca nu bem apa inainte de masa (o cana, cu o jumatate de ora inainte de masa)? Nu trebuie sa bem apa in timpul mesei. Corpul nostru are nevoie de singe pentru a efectua procesul digestiv, iar singele este compus 80 % din apa. Singele  trebuie sa absoarba tot soiul de componente vitale pentru sanatatea sa.

Pentru a efectua corect procesul de digestie, singele trebuie sa fie  hidratat corect inainte de masa. Altfel, singele se ingroasa si de aceea, pentru a se hidrata trage apa din corp. Remarcam, asadar, ca in organismul nostru fiecare celula, fiecare  componenta “lupta” pentru a-si intretine viata proprie, ceea ce  face ca, in ultima instanta, sa conduca spre viata intregului organism.

Singele nu face exceptie de la acest principiu, asa incit – iata – vedem de ce este atit de important sa bem apa cu o jumatate de ora inainte de masa. Singele nu va mai extrage apa din organele vitale pentru a realiza  procesul de digestie, iar corpul va ramine sanatos.

“Sint oameni care tusesc, ii apasa inima sau au colici dupa masa.  Acele organe care ne dor dupa ce mincam sesizeaza ca nu au destula  apa”, spune Ralph Vornehm.

Cercetarile efectuate arata ca 90 % din durerile de stomac sint  cauzate de deshidratare. Oamenii care au miscari greoaie sau cei “cu fata impietrita” au o proasta functionare a nervilor  cauzata de lipsa apei in corp. La nivelul  cartilagiilor, componenta apei este de 90%. Daca cartilagiul este deshidratat,  incepe sa pocneasca. Oasele au nevoie de apa in aceeasi masura si multe dintre durerile de oase, precum si sindromul de alunecare al discului lombar sint cauzate  de deshidratare.

Ce se intimpla cind luam un calmant pentru dureri sau cind avem un soc? Luam calmantul cu apa si ni se da apa cind sintem in stare de soc. De  fapt, cind iei un calmant pentru durere, ceea ce calmeaza durerea este apa,  nu calmantul. 90 % din durerile din corpul nostru sint semnale prin care corpul spune: “Te rog, am nevoie de apa!”. Studiile arata ca tensiunea arteriala mare, problemele legate  de vasele de singe sint cauzate de lipsa apei din corp.

Presupunem, insa,  ca durerile sint mai mult decit o rugaminte ce corpul ne-o trimite. Durerea trebuie sa fie un mare strigat de ajutor, care s-ar putea traduce: “Ajutor, mi-e sete de nu mai pot !”.