PISTIS SOPHIA

Fragmente din carte:

"Despre Mădularele Inefabilului

Şi cei care sunt vrednici de misterele ce sunt în Inefabil, care sunt cele ce nu au ieşit - acestea sunt înaintea Primului mister şi, ca să folosim o parabolă şi o asemuire (ison) de cuvinte, pentru ca voi să pricepeţi [lucrul acesta], acestea sunt precum Mădularele Inefabilului. Şi fiecare este potrivit cinstei slavei sale: capul potrivit cinstei avută de cap şi ochiul potrivit cinstei avută de ochi şi urechea potrivit cinstei avută de urechi şi restul Mădularelor [în mod asemănător]; astfel încât este un lucru limpede că sunt o mulţime de mădulare şi doar un singur trup. Despre acesta am vorbit în pildă (paradeigmati), în asemuire (zso) şi în parabolă, ci nu într-un chip adevărat; şi nici cuvântul nu l-am arătat cu adevărat, ci [doar] misterul Inefabilului.

 Mântuitorul este comoara lor

 Toate Mădularele care sunt în el - potrivit cuvântului cu care am făcut asemuire - adică cele ce sunt în misterul Inefabilului şi cele ce sunt în el, ca şi cele trei spaţii care sunt după acestea potrivit misterelor - tuturor acestora, cu adevărat, eu le sunt comoara în afară de care altă comoară nu este, care în lume nu-şi are seamăn; dar mai sunt cuvinte, mai sunt mistere şi mai sunt alte tărâmuri.

 Despre cinstea celor ce au primit misterele

 Acum, în vremea aceasta, binecuvântat este cel ce a găsit [cuvintele] misterelor [primului spaţiu care este din afară; zeu este cel ce a găsit cuvintele misterelor celui de-al doilea spaţiu, ce se află la mijloc; mântuitor şi nemărginit este cel ce a găsit cuvintele misterelor celui de-al treilea spaţiu, care este înlăuntru, şi el este mai măreţ decât universul şi plăcut de cei aflaţi în al treilea spaţiu. Căci el a aflat misterul în care sunt ei şi în care stau - din această pricină el este asemenea lor. El a aflat cuvintele misterelor pe care vi le-am înfăţişat prin asemuire, căci acestea sunt Mădularele Inefabilului.

Adevărat zic vouă: Cel ce a găsit cuvintele misterelor acestea în adevărul lui Dumnezeu, omul acela este primul în adevăr şi asemenea lui [asemenea cu Primul, adică Inefabilul], căci prin cuvintele şi misterele acestea ... şi universul însuşi se ţine prin acel Prim. Din acest motiv, cel ce a aflat cuvintele acelor mistere este asemenea Primului. Căci despre ştiinţa cunoştinţei v-am vorbit vouă în ziua aceasta".

Şi Pistis Sophia strigă foarte tare, strigă la Lumina luminilor pe care o văzuse de la început, în care avea credinţă şi rosti această căinţă (metanoian), vorbind astfel:

Prima căinţă a Sophiei

1. «Lumină a luminilor, în care am avut credinţă de la început, ascultă căinţa mea acum, în vremea aceasta, Lumină; izbăveşte-mă, Lumină, căci în mine au intrat gânduri rele.

2. M-am uitat, Lumină, în părţile de dedesubt. Am văzut o lumină în tărâmul acela şi am cugetat: Mă voi duce în tărâmul acela şi voi lua lumina aceea. Şi m-am dus, şi m-am găsit în întunericul ce se află în Haosul de dedesubt. Şi nu am putut ieşi ca să mă duc în tărâmul meu, căci am fost asuprită de toate emanaţiile lui Authades, iar puterea cu chip de leu mi-a luat lumina dinlăuntru.

3. Şi am strigat după ajutor şi glasul meu nu a străbătut întunericul. Şi m-am uitat către înalt pentru ca Lumina, în care am avut credinţă, să mă ajute.

4. Şi când am privit către înalt, am văzut toţi arhonţii eonilor, că erau mulţi la număr şi se uitau în jos la mine, bucurându-se pe seama mea, deşi eu nu le făcusem lor nimic rău, ci ei mă duşmăneau fără temei. Iar când emanaţiile lui Authades au văzut arhonţii eonilor bucurându-se de mine, au ştiut că arhonţii eonilor nu vor veni în ajutorul meu. Şi acele emanaţii care m-au asuprit fără temei au fost încurajate, şi au luat de la mine lumina pe care eu nu am luat-o de la ei.

Iisus intra in al 13-lea eon si o gaseste pe Pistis Sophia

Dupa aceea am urcat pana la valurile celui de-al 13-lea eon .Cand am ajuns la valurile lor, acestea s-au dat singure la o parte si s-au deschis pentru mine. Am intrat in cel de-al 13-lea eon si am gasit-o pe Pistis Sophia stand singura sub cel de-al 13-lea eon , fara ca niciunul dintre acestia sa fie cu ea. Si ea sedea in taramul acela indurerata si jelind fiindca nu fusese luata in cel de-al 13-lea eon taramul ei din inalt. Si ea mai era indurerata din pricina chinurilor pe care Authades, care este una din cele 3 puteri intreite, i le-a pricinuit. Dar cand voi ajunge sa va vorbesc despre emanarea lor,va voi spune misterul felului cum s-au petrecut aceste lucruri.

Cand Pistis Sophia m-a vazut stralucind foarte tare, fara ca lumina ce ma inconjura sa aiba masura, ea s-a tulburat foarte si s-a uitat la lumina vesmantului meu. A vazut misterul numelui ei in vesmantul meu si toata Slava Misterului Sau, caci ea fusese inainte in Taramul din Inalt,in cel de-al 13 eon si era obisnuita sa proslaveasca Lumina din Inalt, pe care o vazuse in valul Comorii Luminii. Cand ea a continuat sa proslaveasca lumina din inalt toti arhontii, care sunt impreuna cu cele doua mari puteri intreite, si Nevazutul Ei care este perechea Ei si celelalte 22 de emanatii nevazute s-au uitat la lumina -intrucat Pistis Sophia impreuna cu perechea Ei cu celelate 22 de emanatii fac 24 de emanatii pe care Marele Stramos Nevazut impreuna cu cele 3 Mari Puteri intreite le-a emanat."

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Un adevărat eveniment editorial îl constituie publicarea pentru prima oară în limba română, la Editura Herald, a primelor două cărti ale Evangheliei gnosticilor, numite Pistis Sophia, editie tradusă si îngrijită de Alexandru Anghel. Unicul manuscris al acestor scrieri gnostice copte se găseste la British Museum încă din 1785. Continutul său cuprinde patru cărti, dintre care două ne sînt înfătisate în lucrarea de fată, extrase dintr-o literatură mai largă ce apartinea gnosticilor alexandrini din primele secole de după Hristos, data exactă nefiind stabilită.

Manuscrisul e redactat în dialectul sahidic al Egiptului superior din secolele al VI-lea sau al V-lea. Totusi aceasta pare ea însăsi o traducere dintr-o limbă mai veche, astăzi pierdută, din care s-a tradus în greceste si apoi în sahidică. În tot cazul, stilul lucrării e străin de idiomul copt. Este o carte mistică, desi este concepută într-un stil narativ, descriptiv. Originea sa trebuie căutată, cum spuneam, în mediul alexandrin din primul secol după Hristos. Cele patru cărti au fost compuse si reunite în Egipt, fără a se sti exact unde, elementele egiptene fiind amestecate, suprapuse peste altele apartinînd altor culturi străvechi.

Unii îl consideră drept autor pe Valentinus, înteleptul gnostic care a fost la un pas să ajungă Papă în secolul al II-lea, sau unui adept al scolii sale. Altii consideră că textul a fost scris în secolul al III-lea, avînd trăsături similare cu cele din religia lui Mani, ce înflorea în epocă. Abordarea este una sincretică, amalgamînd elemente babiloniene, persane, siriece, semite si altele, cu o vizibilă tentă elenistică, dar nefilosofică ci mistică. Orice încercare de descoperire a celor mai vechi dezvoltări ale gnosticismului în mediile crestine trebuie să parcurgă obligatoriu aceste linii destul de confuze de transmitere.

 În lucrare, Iisus este personajul central si proeminent. El le apare ucenicilor după Înăltare si le vorbeste direct, spre deosebire de limbajul pilduitor si alegoric din Evanghelii, despre misterele universului, stiindu-le si arătîndu-le pe toate cîte sînt în Cer si pe pămînt. Filip este declarat drept scrib al tuturor cuvintelor si faptelor Mîntuitorului, dar alături de el sînt mentionati Matei, Toma si, mai ales, Maria Magdalena, care adresează cele mai multe întrebări.

 Iisus este înfătisat ca Mîntuitor si „Prim Mister”, milostiv fără limite. În economia divină, El preexistă din vesnicie, iar functia sa este mai întîi una cosmică si supracosmică si abia apoi una pămîntească. Totusi, Iisus nu este nicăieri în cuprinsul lucrării numit Hristos si aceasta în mod vizibil intentionat. Altminteri, nu există antagonisme cu iudaismul, sînt citate din Psalmi si din Vechiul Testament, considerîndu-se că Mîntuitorul a fost cel care a proorocit prin gura lui David, Solomon sau Isaia.

 Spuneam că întregul cadru este ulterior Învierii. Timp de 11 ani, Iisus, revenit pe pămînt, îi învată gnoza pe ucenicii săi, adunati pe Muntele Măslinilor. Ucenicii sînt dusi, în rit sacramental, prin diverse lăcasuri ale lumii nevăzute, de deasupra si de dedesupt, unde le apar viziuni ce le sînt ulterior explicate. Este un fel de învătătură finală împărtăsită ucenicilor. Slujirea sa pămîntească fiind acum încheiată, Iisus apare învelit în strălucirea deplină a unui întreit vesmînt de slavă, ce cuprinde toate puterile universului. Lumina în care este înfăsurat si în care se înaltă si coboară îi orbeste pe ucenici.

Aceste cărti cuprinse în Pistis Sophia mai sînt denumite si Cărtile Mîntuitorului. Ele contin asadar o învătătură revelată gnostică, posterioară Învierii, ce se adaugă prin urmare relatărilor din Evanghelii despre viata lui Iisus dinaintea Învierii, dar si o dezvăluire mult mai înaltă ca registru ezoteric si mai profundă. Iată de ce mi se pare atît de importantă această lucrare. De data aceasta, potrivit investirii, sau reinvestirii divine, Mîntuitorul vorbeste direct, fată către fată, despre toate lucrurile ce interesau atît de mult pe ucenici si nu numai.

Peste tot în lucrare se manifestă interesul pentru mîntuire, lucru realizabil prin căintă, renuntare la lume si, mai ales, prin credinta lumina divină, în Mîntuitorul lumii si miserele lui. Pistis Sophia reprezintă sufletul individual credincios, care a gresit si-acum se căieste în modul cel mai sincer. Învătăturile vorbesc despre păcat, cauza acestuia si izbăvirea de el. Mila nemărginită a „Primului Mister” conduce la iertarea păcatelor; acesta este un mister revelat. În lucrare este dezvoltată o întreagă cosmogonie, este prezentată organizarea complexă a lumilor invizibile si a ierarhiilor de Fiintă, originea si destinatia sufletului, puterea luminii, elementul spiritual din om, toate acestea fiind asezate sub cupola misterelor înalte ale mîntuirii.

Mîntuitorul este „Alfa si Omega”, „Primul si Ultimul mister”. În acceptiunea gnostică, misterele nu sînt atît puteri spirituale, cît fiinte esentiale, ce au o măretie transcendentă. Cei initiati în mistere devin izvoare de lumină. Vesmîntul de lumină este un mister al misterelor, ce contine „lăuntrul lăuntrurilor”, întru slava Celui Preaînalt. Ni se prezintă o întreagă traditie astrală, o religie de tip sideral ce domina, la vremea aceea si mult timp după, mediile gnostice si nu numai. În îndeplinirea functiei sale cosmice, Mîntuitorul a modificat radical revolutiile sferelor, starea eonilor si atributiile arhontilor, astfel încît, de acum încolo, nici o vrăjitorie, nici o cercetare astrologică nu se mai pot sustine.

Gnosticii credeau si în reîncarnare, în transmigratia sufletelor, ceea ce reprezenta o parte importantă a sistemului lor, făcînd parte din planul mîntuirii. Nu există deci un sfîrsit imediat al tuturor lucrurilor, iar reîncarnarea nu este stăină de Evanghelii. Iisus făcînd posibilă renasterea sufletului lui Ioan Botezătorul si a ucenicilor săi, ca să nu mai vorbim despre faptul că si-a organizat propria întrupare. Elementul magic este atotprezent în lucrare, se întîlnesc invocatii, nume magice etc. Dar e vorba despre o formă înaltă de magie, sublimă, folosită pentru a mări si a înătlta si mai mult slava Mîntuitorului.

Ucenicii, bărbati si femei, îl iubesc si îl venerează pe Iisus, cu un extaz plin de înflăcărare si de devotament, cum nimeni nu a mai făcut-o. Acesti oameni credeau în revelatia neîntreruptă, erau încîntati de apocalipsă si de naratiunea mistică, metafizică. Din text se vede că cei care l-au scris se considerau investiti cu o autoritate înaltă în întreprinderea lor, fiind sub revelatie si sub inspiratie divină, lucrau cu mădularele inefabilului. Ei se considerau depozitarii unor mistere adînci, ce nu mai fuseseră revelate pînă atunci, datorită cărora sînt convinsi că vor avea mult mai multă eficientă în evanghelizarea lumii.

Cărtile Mîntuitorului trebuie privite ca scrieri apocrife în sensul originar al termenului, adică cel de „scrieri retrase” sau „rezervate”, deoarece unele mistere puteau fi revelate în anumite conditii, altele nu, rămînînd rezervate. Pistis Sophia este destinată celor deja alesi, sau initiati, desi nicăieri nu se cere în mod explicit păstrarea secretului. Ea era destinată apostolilor în devenire, adică celor ce urmau să propovăduiască mesajul evanghelic cu misterele sale cele mai înalte.

Lucrarea are un farmec inefabil, este de o frumusete rară, uneori exotică, cuprinde aspecte de mare profunzime etică sau mistică, dispune de o textură spatială extrem de fină, de delicată. Ea rămîne una de importantă extraordinară, nu numai pentru istoria gnosticismului crestin, ci pentru cunoastere si spiritualitate în general. Iată de ce nu pot, în final, decît să felicit încă o dată pe cei care au avut initiativa si s-au preocupat de traducerea acestei minunate cărti rare. O carte pe care o asteptam de mult.