marți, 12 februarie 2013

Sfântul Malachia şi profeţiile sale


Etim.: "Malachia" înseamnă "îngerul Domnului".
Biografia Sfântului Malachia
S-a născut în Armagh, Irlanda, în 1094, în familia O'Morgair, potrivit Sfântului Bernard de Clairevaux. A fost botezat cu numele de Maelmhaedhoc (latinizat ca şi Malachia). A fost educat de Imhar O'Hagan şi apoi de Abbad Armagh. A fost hirotonisit ca preot de Sfântul Cellach (Celsus) în 1119.
După hirotonisirea sa, şi-a continuat studiile de liturghie şi teologie la Lismore, San Malchus. În 1132 a fost ales stareţ la Bangor şi un an mai târziu a fost consacrat episcop de Connor. În 1132, a fost ridicat la cel mai înalt rang la Armagh. Sf. Bernard ne spune că Sf. Malachia avea un mare zel pentru religie.
La moartea Sfântului Cellach (Celsus), Sfântul Malachia a fost numit arhiepiscop de Armagh în 1132, deşi în marea sa umilinţă i-a fost greu să accepte. Intrigile nu i-au permis să-şi ia în primire responsabilităţile timp de doi ani. După trei ani a restabilit disciplina ecleziastică în Armagh.
În 1139 a călătorit la Roma, iar în drumul sǎu l-a vizitat pe Sfântul Bernard în Clairvaux. În Roma a fost numit legat papal al Irlandei. Întorcându-se prin Clairvaux, a cooptat cinci călugări pentru a întemeia în Irlanda, şi astfel a luat naştere, abaţia din Mellifont , în 1142.
Într-o a doua călătorie spre Roma, Sfântul Malachia s-a îmbolnăvit de cum a ajuns la Clairvaux şi a murit în braţele Sfântului Bernard în data de 2 noiembrie.
I se atribuie multe miracole, dar lucrul pentru care este cel mai mult amintit este darul său pentru profeţii. Între acestea, cea mai renumitǎ este cea referitoare la Papi. A fost canonizat de Papa Clemente al III- lea, în 6 Iulie 1190. Este celebrat în data de 3 noiembrie.

Profeţiile Sfântului Malachia
Despre propria sa moarte
După cum ne relatează Sfântul Bernard, Sfântul Malachia a anunţat cu exactitate ziua morţii sale (2 noiembrie) pe când era alături de el, la abaţia din Clairvaux.
Despre Irlanda
El prevedea că Irlanda, patria sa, va fi oprimată şi persecutată de Anglia, că i se vor aduce nenorociri timp de şapte secole, dar că va păstra fidelitatea faţă de Dumnezeu şi Biserica Sa în faţa tuturor probelor. La finalul acestei perioade va fi eliberată şi opresorii săi vor fi atunci pedepsiţi. Irlanda catolică va juca un rol esenţial în reîntoarcerea Angliei la credinţă. Se spune că această profeţie a fost copiată de Dom Mabillon dintr-un vechi manuscris de la Clairvaux.
Despre Papi
Cea mai faimoasă profeţie atribuită Sfântului Malachia este cea cu privire la Papi. Aceasta este compusă din nişte “motto-uri” pentru fiecare dintre cei 112 Papi, începând cu Celestino al II- lea, ales în 1143, până la sfârşitul lumii.
Aceste "motto-uri" care descriu Papii, pot face referire la un simbol al ţării sale de origine, la numele sǎu, la scutul sǎu de arme, la un talent al sǎu sau la orice alt lucru referitor la Papă. De exemplu, „motto-ul” atribuit lui Urban al VIII- lea este Lilium et Rosa; el era din Florenţa, Italia, pe a cărui scut apărea floarea de crin.
Aceste profeţii au fost pierdute până în secolul al XVI- lea, când s-au publicat în cartea "Lignum Vitae " a istoricului benedictin Arnold Wion. Potrivit Abatelui Cucherat (1871), Sfântul Malachia a scris profeţia la Roma, între anii 1139 şi 1140, când era în vizită la Papa Inocenţiu al II- lea pentru a-i raporta problemele episcopiei sale. Atunci, a înmânat acest manuscris Papei pentru a-l consola în frǎmântǎrile sale. Papa păstră manuscrisul în arhivele romane, unde a rǎmas uitat până la descoperirea lui, în 1590 (Cucherat, "Profeţia succesiunii papilor", ch. xv).
 
Ultimii Papi.
#101: "Crux de Cruce" (Cruce a Crucii). Pius al IX- lea (1846-1878)
#102: "Lumen in caelo" (Lumină în cer). Leon al XIII- lea (1878-1903).
#103: "Ignis ardens" (Foc arzător). Pius al X-lea (1903-1914)
#104: "Religio Depopulata" (Religie devastată). Benedict al XV- lea (1914-1922).
#105: "Fides intrepida” (Credinţă temerarǎ). Pius al XI- lea (1922 –1939).
#106: "Pastor angelicus” (Păstor angelic). Pius al XII- lea (1939-1958).
Recunoscut ca un mare intelectual şi apărător al păcii.
#107: "Pastor y nauta” (Păstor şi navigator). Ioan al XXIII- lea (1958-1963). Ioan al XXIII-lea a fost Cardinalul Veneţiei, oraş de navigatori. A condus Biserica la Conciliul Vatican II.
#108: "Flos florum” (Floarea florilor). Paul al VI- lea (1963-1978).
Pe scutul său apărea floarea de crin (Floarea florilor).
#109: "De medietate Lunae” (A semilunii). Ioan Paul I (1978-1978).
Numele său era “Albino Luciani” (lumină albă). S-a născut în Episcopia Belluno (din latinescul bella luna). A fost ales în 26 august 1978. În noaptea dintre 25 şi 26, luna era în ultimul pǎtrar( jumatate de lunǎ). A murit în data de 28 Septembrie 1978, după o eclipsă de lună. De asemenea, naşterea sa, hirotonisirea sa sacerdotală şi episcopală au avut loc în nopţi cu jumatate de lună.
#110: "De labore solis” (Munca soarelui). Ioan Paul al II- lea (1978-2005).
A făcut o muncă extraordinară şi vastă. În ziua sa de naştere şi în ziua morţii sale au fost eclipse solare.
#111: "Gloria Olivae” (Gloria măslinului). Benedict al XVI- lea (2005).
Acesta ia numele de la Sfântul Benedict şi Benedict al XV- lea. Benedictinii au avut o grupare denumită "Olivetanii". Benedict al XV- lea s-a evidenţiat prin eforturile sale de pace în timpul Primului Război Mondial.
RĂMÂNE DOAR UNUL PE LISTĂ:
#112: "Petrus Romanus” (Petru Romanul).
Care va fi ultimul Papă, pentru că în timpul domniei sale va veni sfârşitul:
În timpul persecuţiei finale a Sfintei Biserici Romane va domni Petrus Romanus (Petru Romanul), care-şi va hrăni credincioşii în mijlocul multor suferinţe. După aceea, cetatea celor şapte coline va fi distrusă şi temutul judecător va judeca poporul său. Sfârşitul.

Papa Benedict crede in profetiile lui Nostradamus?!Urmasul sau un “Papa Negru”?


Credem sau nu credem in profetii, se pare ca atat cele facute de oamenii bisericii cat si cele facute de Nostradamus, sunt pe cale sa se implineasca. Cum altfel s-ar putea explica noua numire care a avut loc la Vatican, facuta de insusi Papa Benedict? Noua Ordine Mondiala trebuie sa implinesca atat crezurile crestinilor cat si pe cele ale necrestinilor. Ca un promotor al globalismului, Papa si-a facut temele si stie ca exista o multime de oameni care cred in viziunile lui Nostradamus. Orice cale pentru inscaunarea Antihristului sunt bune daca efectul este cel scontat. Ma-ntreb cat de curand vom asista la inscenarea mortii actualului Papa ? Sau de ce nu, chiar la asasinarea reala a lui?

Papa Benedict a numit un cardinal din Ghana intr-unul dintre cele mai influente de locuri de muncă din Vatican, crescând posibilitatea ca pontiful următor sa fie un om negru. El l-a numit pe Cardinalul Peter Kodwo Appiah Turkson, din Cape Coast, Ghana, capul Comisiei de justiţie şi pace, o poziţie aproximativ echivalenta cu ministrul justiţiei.

Turkson, 61 de ani , Intaiul Cardinal al Ghanei, devine al doilea cap african alorganismului care oferă consultanţă Papei şi Vaticanului, pe probleme de justiţie şi care pregăteşte documente pe teme precum: drepturile omului, imigrare şi de drept.

El tocmai si-a incheiat o functie inalta, de secretar general la Sinodul de trei săptămâni cu bisericile din Africa, care se va încheia duminică, şi a si fost evacuat în cercurile Bisericii, pentru a fi un candidat puternic pentru papalitate după moartea Papei Benedict.

Noua numire, ii va conferi lui Turkson o influenta sporita, atat în Biserica Romano-Catolică cat şi în întreaga lume.

Biserica Catolică este în creştere în Africa, mai repede decat pe orice alt continent şi Turkson are ani de experienţă în relaţiile cu islamul, un atribut care ar trebui să-l propulseze pe un loc bun, cu sansa la papalitate.

El s-a născut în Ghana şi a fost educat acolo, dar şi în Statele Unite. La începutul Sinodului, cu trei săptămâni în urmă, Turkson a fost întrebat dacă, după ce Barack Obama a devenit primul preşedinte negru din SUA, viitorul papă ar putea fi un african. El a răspuns: “De ce nu?”
Au fost doar doi papi africani în istoria Bisericii, ultima dată în secolul al cincilea.

Sursa:

Si mai am un link interesant despre demisiile celebre ale ultimului an:

joi, 7 februarie 2013

Pistis Sophia 2


In acest frrgment se explica de ce unele practici functioneaza si altele nu functioneaza...
------------------------------------------------------------
CAP 11
Iisus isi pune Vesmantul

Cand am vazut misterul tuturor acestor cuvinte in vesmantul ce mi-a fost trimis,degraba m-am invesmantat cu el,si am stralucit foarte tare si m-am ridicat catre inalt.

El intra in firmament

M-am dus in fata primei porti,stralucind foarte tare si lumina ce ma inconjura nu avea masura,iar portile s-au izbit una de cealalta si s-au deschis toate deodata.Si toti arhontii si toate puterile si toti ingerii deacolo au fost cuprinsi deodata de tulburare din cauza luminii celei mari pe care o aveam.Acestia s-au uitat la vesmantul stralucitor de lumina pe care-l purtam si au vazut misterele ce contin numele lor si s-au infricosat foarte tare.Si toate legaturile cu care erau legati au fost dezlegate si fiecare dintre ei si-au parasit ordinul,si s-au aruncat cu fata la pamant inaintea mea,s-au inchinat spunand: ''Cum a facut Stapanul universului sa treaca printre noi fara ca noi sa stim?" Si toti au proslavit deopotriva launtrul launtrurilor.Dar pe mine nu m-au vazut,ci au vazut doar lumina .....

Cap17

Si cand le-a spus aceasta ucenicilor lui el le-a zis:''Cine are urechi de auzit,sa auda".

Cand Maria l-a auzit pe Mantuitor spunand aceste cuvinte a privit in vazduh vreme de un ceas si a spus:''Doamne,porunceste ca eu sa vorbesc fara ascunzisuri'

Iar Iisus ,milostivul,a raspuns si a zis catre Maria:'' Maria,tu cea binecuvantata,pe care te voi desavarsi in toate misterele celor din inalt,vorbeste pe fata,tu a carei inima este indreptata catre imparatia cerurilor mai mult decat toti fratii tai".

Cap 18

Atunci, Maria a zis catre Mantuitorul....''Asculta acum, Doamne caci voi vorbi pe fata.Cuvantul ce l-ai vorbit: Am luat a treia parte din puterea arhontilor tuturor eonilor,si am mutat Soarta lor si sfera peste care ei stapanesc,pentru ca,daca neamul omenesc ii invoca in mistere-cele pe care ingerii pacatosi i-au invatat pentru implinirea faptelor lor rele si nelegiuite in misterul vrajitoriei lor-din acest ceas, acestia sa nu mai poata sa le implineasca faptele lor nelegiuite,fiindca ai luat de la ei puterea lor si de la cititorii lor in stele si de la ghicitorii lor si de la cei care spun oamenilor din lume toate lucrurile care se vor petrece ,asa incat,din acest ceas ei nu vor intelege nimic din ce se va intampla ca sa povesteasca. Caci tu ai intors sferele lor si le-ai facut sa petreaca 6 luni intoarse catre stanga implanindu-si influenta,si alte sase cu fata catre dreapta, implinindu-si influenta''.

In privinta acestui cuvant,Doamne,puterea din proorocul Isaia a vorbit in acest fel si a povestit o data intr-o pilda de duh,vorbind despre vedenia Egiptului:''Unde,Egiptule,unde sunt ghicitorii tai si cititorii tai in stele si cei care striga din pamant si cei care striga din burtile lor? Fie ca ei sa-ti spuna tie,din ceasul acesta,lucrurile pe care le va face Domnul Sabaoth''. Inainte de venirea ta ,puterea care se afla in proocul Isaia a vestit despre tine,ca tu vei lua puterile arhontilor eonilor si ca vei intoarce Sfera si Soarta lor,pentru ca,din ceasul acesta,ei sa nu mai stie nimic.....

In privinta puterii de lumina pe care ai luat-o de la Sabaoth,Binele ,care se afla in taramul Dreptei,si care astazi se afla in trupul tau material,in privinta acesteia,tu,Doamne Iisuse,ne-ai spus:"Cine are urechi de auzit, sa auda",pentru ca tu sa stii a cui inima este indreptata catre Imparatia Cerurilor".

Cap.19

Cand Maria a terminat de spus cuvintele acestea,el a zis:"Bine ai grait Maria! caci tu esti binecuvantata peste toate femeile de pe pamant,fiindca tu vei fi pleroma tuturor pleromelor si desavarsirea tuturor desavarsirilor".

Cand Maria l-a auzit pe Mantuitorul rostind cuvintele acestea,mare ii fu bucuria si se duse inaintea lui Iisus,se arunca cu fata la pamant inaintea lui ,se inchina la picioarele sale si ii spuse::Doamne ,asculta-ma,ca eu sa te intreb despre acest cuvant inaite ca tu sa ne vorbesti despre taramurile prin care ai fost".

Iisus a raspuns si i-a zis Mariei:''Vorbeste pe fata si nu te teme.Iti voi dezvalui toate lucrurile pe care vrei sa le afli".

Cap. 29

Iisus intra in al 13-lea eon si o gaseste pe Pistis Sophia

Dupa aceea am urcat pana la valurile celui de-al 13-lea eon .Cand am ajuns la valurile lor,acestea s-au dat singure la o parte si s-au deschis pentru mine.Am intrat in cel de-al 13-lea eon si am gasit-o pe Pistis Sophia stand singura sub cel de-al 13-lea eon ,fara ca niciunul dintre acestia sa fie cu ea.Si ea sedea in taramul acela indurerata si jelind fiindca nu fusese luata in cel de-al 13-lea eon,taramul ei din inalt.Si ea mai era indurerata din pricina chinurilor pe care Authades,care este una din cele 3 puteri intreite,i le-a pricinuit. Dar cand voi ajunge sa va vorbesc despre emanarea lor,va voi spune misterul felului cum s-au petrecut aceste lucruri.Cand Pistis Sophia m-a vazut stralucind foarte tare,fara ca lumina ce ma inconjura sa aiba masura,ea s-a tulburat foarte si s-a uitat la lumina vesmantului meu. A vazut misterul numelui ei in vesmantul meu si toata Slava Misterului Sau,caci ea fusese inainte in Taramul din Inalt,in cel de-al 13 eon si era obisnuita sa proslaveasca Lumina din Inalt,pe care o vazuse in valul Comorii Luminii.Cand ea a continuat sa proslaveasca lumina din inalt toti arhontii,care sunt impreuna cu cele doua mari puteri intreite,si Nevazutul Ei care este perechea Ei si celelalte 22 de emanatii nevazute s-au uitat la lumina -intrucat Pistis Sophia impreuna cu perechea Ei cu celelate 22 de emanatii fac 24 de emanatii pe care Marele Stramos Nevazut impreuna cu cele 3 Mari Puteri intreite le-a emanat".

Cap.30

Cand Iisus a spus lucrurile acestea ucenicilor sai,Maria a iesit in fata si a zis:"Doamne,te-am auzit inainte spunand ca Pistis Sophia este ea insasi una din cele 24 de emanatii .Cum de nu se afla in taramul Ei?Caci tu ai spus:"Am gasit-o sub cel de-al 13-lea eon".

Povestea Pistis Sophia

Si Iisus a raspuns si le-a zis ucenicilor sai:''Pe cand Pistis Sophia se afla in al 13-lea eon in taramul tuturor fratilor ei nevazuti-adica,cele 24 de emanatii ale marelui nevazut-,s-a intamplat ca din porunca Primului Mister, Pistis Sophia a privit catre inalt. Vazu lumina valului Comorii Luminii si dori sa se duca in locul acela ...

Pe cand arhontii celor 12 eoni aflati dedesupt erau maniosi pe Pistis Sophia care este deasupra lor si o dusmaneau foarte tare,marele Authades cu puterea intreita,despre care v-am spus,s-a alaturat si el arhontilor celor 12 eoni,si era si el manios pe Pistis Sophia si o dusmanea foarte tare,fiinca Ea s-a gandit sa mearga spre Lumina aflata deasupra lui.Si el a emanat din el insusi o mare putere cu chip de leu iar din materia ce se afla in el Authades a emanat o multime de emanatii materiale.Si el le-a trimis in taramurile de dedesupt,in partile Haosului,pentru ca acolo sa o urmareasca pe Pistis Sophia si sa ia puterea din ea...    

Pistis Sophia( CARTILE I-II);Editura Herald

Sufletul ca naveta spatiala



Ioan Petru Culianu (n. 5 ianuarie 1950, Iași - d. 21 mai 1991, Chicago), istoric al religiilor, scriitor și eseist de origine română. A fost profesor de istoria religiilor invitat la Divinity School, University of Chicago. Discipol și protejat al lui Mircea Eliade. A fost asasinat prin împușcare, la 21 mai 1991, în WC-ul din clădirea Universității din Chicago înainte de a primi cartea verde și a fi angajat ca profesor asociat la Divinity School (apud.Ted Anton). Crima nu a fost elucidată.

 ------------------------------------------------------------------

Sufletul ca naveta spatiala

Subiectul capitolului de fata îl constituie istoria acestei doctrine consecventiale.

In esenta, doctrina sustine ca, în coborîrea-i spre corp, sufletul este învaluit în influente planetare, conŹstituind un adevarat vehicul" care îl transporta jos, permitîndu-i sa se încarneze.

Invers, dupa moarte, vehiculul" decoleaza cu sufletul în el, fiind abandonat treptat în timpul trecerii printre planete, care acum îsi recupereaza fiecare contributia avuta anterior la formarea învelisului.

Eliberat de vehicul", sufletul se întoarce la locul sau de origine, asteptînd renasterea sau, poate, o soarta mai buna.

Pentru a întelege radacinile acestei teorii importante si bizare, care a modelat ideile despre calatoriile interplanetare ale sufleŹului pîna în secolul al XVII-lea, trebuie sa ne reîntoarcem în timp cu cîteva secole, la o perioada situata între primele decenii ale secolului al II-lea si sfârsitul secolului al IV-lea.

Cei mai remarcabili filozofi ai secolului al II-lea - gnosticul crestin Basilide, Numenius, Celsus si cei doi Iulian (Iulian Chaldeanul si fiul sau, Iulian Teurgul, autori ai Oracolelor Chaldeene) - erau obsedati de o întrebare, pentru care interesul a scazut mult în zilele noastre : cum coboara sufletul din tarîmul sau ceresc, pentru a se încarna în corp si în ce fel se reîntoarce el la originea sa ?

     Primii care au raspuns coerent la aceasta întrebare au fost gnosticii, grupuri de platonicieni radicali, în general crestini, care s-au razvratit împotriva ordinii conventionale a lumii concepute de platonism si iudaism.

Ei afirmau ca aceasta lume si creatorul sau sînt, daca nu malefici, cel putin inferiori si ca fiintele umane sînt superioare lumii si creatorului ei.

Gnosticii, care nu erau constituiti în organizatii mari, ci formau mici grupuri independente, au lasat numeroase tratate, dintre care unele s-au pastrat în traduceri în limba copta, gasite de învatati în secolele al XlX-lea si al XX-lea.

Unul dintre aceste tratate, existent în patru versiuni copte, este Apocriful lui Ioan (apocryphon înseamna aici carte secreta", iar Ioan este Apostolul Ioan).

In Apocriful lui Ioan, antropogonia (crearea omului") este precedata de un lung prolog în ceruri.

Este suficient sa spunem aici ca tînguirile Sofiei - o entitate feminina solitara de la marginea plenitudinii (pleroma) emanatiilor divine - sînt auzite de pleroma în ceruri.

Doi eoni principali sînt trimisi sa salveze lumea creata de Ialdabaoth-Authades, Creatorul Arogant, fiul avortat al Sofiei.

Cei doi sînt numiti Omul Primordial si Fiul Omului, iar acesta din urma este reprezentat sub forma unei imagini reflectate de ape.

Guvernantii (arhontii, puterile) vad aceasta imagine si îsi spun unul altuia: Sa facem omul dupa chipul lui Dumnezeu si dupa asemanarea Sa [sau a noastra] ".

Ei fac o creatura (plasma) ca imitatie (mimesis) a imaginii reflectate în apa, care nu este decît un simulacru imperfect al omului perfect (teleios).

Numele acestei creaturi este Adam si fiecare dintre cele sapte puteri (exousiai) creeaza pentru el cîte un suflet (psyche), astfel încît îngerii pot apoi construi corpul sau ceresc pe baza acestei structuri.

Divinitatea creeaza sufletul osos,

Stapînirea creeaza sufletul fibros sau nervos,

Gelozia (sau Focul) creeaza sufletul carnal (sarx),

Providenta (Pronoia) sufletul-maduva si forma corpului,

Regalitatea, sufletul-sînge,

Inteligenta (Synesis), sufletul-piele,

iar întelepciunea (Sophia), sufletul-par.

Pornind de la aceasta baza psihica, pregatita de cele sapte exousiai, cei 360 de îngeri fac madularele (melos, harmos) celestului Adam, din crestet pîna-n talpi.

Din punct de vedere tehnic, acesta este un lung episod de melothesia" anatomica, reminiscenta a atribuirii partilor corpului celor sapte planete si celor douasprezece semne zodiacale în astrologia elenistica.

Evident - si acest lucru nu trebuie demonstrat aici -, grupul de texte caruia îi apartine Apocriful lui Ioan (care n-as fi de acord sa fie numit sethian") pleaca de la presupunerea ca cei sapte guvernanti cosmici sînt planetele.

Cînd citim ca treizeci de demoni sînt atribuiti diferitelor parti ale corpului, devine si mai clar faptul ca avem de-a face cu fundamentala polemica gnostica antiastrologica. Treizeci este numarul gradelor unui semn astrologic.

     Urmatorul episod al naratiunii a fost adesea corelat cu traditia rabinica potrivit careia omul primordial era amorf si imperfect. Totusi, este dificil de stabilit originea iudaica a acestui mit. El este atît de raspîndit si se regaseste în atît de multe contexte, încît nu este obligatorie cautarea originii sale într-o traditie anume.

Pe scurt, scenariul este urmatorul: Adamul ceresc astfel alcatuit nu are suficienta putere pentru a umbla, lucru care arata cît de restrînse sînt capacitatile creatoare ale celor sapte Guvernanti, ale celor 360 de îngeri si ale celor treizeci de demoni ai zodiacului.

Numai dupa interventia Sophiei, Tatal suprem îi dezvaluie lui Ialdabaoth secretul animarii acestui Golem: el va trebui sa-i sufle în fata o parte din spiritul (pneuma) mostenit de la Sophia.

Si-abia acum, Adam se ridica în picioare. Multumita pneumei, care îsi are originea în plenitudine (pleroma), Adam devine superior celor sapte puteri care l-au creat si chiar lui Ialdabaoth însusi.

Luînd seama la aceasta, arhontii vor sa scape de el si-l arunca jos, în regiunea (meros) materiei (hyle), regiune cosmica diametral opusa plenitudinii.

     Atunci, tatal cel necreat manifesta compasiune fata de exilatul Adam; el îi trimite ca ajutor (boethos) propria sa respiratie, inteligenta (epinoia) sau lumina, care este Viata (Zoe).

Vazînd însa scînteia spirituala care stralucea în Adam, arhontii imagineaza un nou siretlic ca sa-l mentina prizonier al materiei: îi creeaza un corp fizic. Corpul fizic al lui Adam va fi compus din cele patru elemente ale materiei (pamînt, apa, foc si vînt), carora li se adauga întunericul si concupiscenta (epithymia)!: Acesta este mormîntul corpului plasmuit! Acesta este vesmîntul cu care acei raufacatori l-au îmbracat pe Adam, obiectul [care genereaza] uitarea! Si astfel a devenit el muritor.

Aceasta este caderea primordiala si esecul primordial! ". In acest moment, jalnicei creatii a arhontilor i se adauga un element crucial, un element de o importanta capitala nu numai pentru gnostici, ci si pentru maniheisti si neoplatonicienii tîrzii: antikeimenon pneuma (spiritul malefic") sau, mai frecvent, antimimonpneuma (spiritul contrafacut" ; Berlin Codex, 2).         

Spiritul contrafacut - notiune gnostica fundamentala - este definit ca o chintesenta a puterilor astrale malefice si ca reprezentare condensata a Sortii (heimarmene).

Demiurgul Ialdabaoth se întîlneste cu puterile sale. Impreuna creeaza Soarta si înlantuie zeii ceresti, îngerii, demonii si oamenii cu masuri, momente si timpuri, astfel încît toti sa fie legati cu lanturi de [Soarta], care guverneaza peste toate lucrurile; ce plan periculos si funest! ".

Intr-adevar, din aceasta Soarta s-au nascut toate nedreptatile, ororile si blasfemiile, toate lanturile urii si ignorantei si, de asemenea, poruncile tiranice, pacatele opresive si marile spaime. Si astfel, întreaga creatie a fost orbita, pentru a nu-l mai recunoaste pe Dumnezeu, care este mai presus de toate".

Intr-un alt loc, spiritul contrafacut este explicat înca mai precis : este informatia genetica de origine astrala, care însoteste fiecare suflet ce intra în lume. Relatia unei persoane cu propria sa antimimon pneuma determina rezultatul judecatii la care va fi supus sufletul dupa moartea fizica. Probabil mai optimist decît alte tratate gnostice, Apocriful lui loan respinge teoria metensomatozei: toate sufletele, inclusiv cele care au fost corupte de spiritul lor contrafacut, beneficiaza de mîntuire, desi acestea din urma sînt salvate numai dupa ce au fost instruite de alte suflete, care poseda spiritul viu.

Numai blasfemiile profanatoare împotriva sipiritului comporta pedeapsa eterna.

Spiritul contrafacut este prezentat si drept copacul inechitatii", chintesenta lanturilor fatalitatii astrale si factorul cel mai influent în determinarea destinului individual.

In acest sens, este unul si acelasi lucru cu apendicele" (prosartematd) descrise de gnosticul crestin Basilide, conform lui Clement din Alexandria (Stromata II, 112). Aceste apendice" sînt concrescente planetare, care ispitesc si împing sufletul la rau.

Clement citeaza, de asemenea, titlul unei lucrari (pierdute azi), scrisa de Isidor, fiul sau poate principalul discipol al lui Basilide (II, 113, III-l14, 1), intitulata Periprosphuouspsych.es (Despre sufletul adaugit).

In acest text, Isidor se opune ideii perfect gnostice conform careia fatalitatea astrala poate împiedica liberul-arbitru al ratiunii umane.

Este de notat faptul ca aceasta discutie despre liberul-arbitru trebuie sa fi avut loc înainte de anul 150 p.C. Isidor - despre care avem toate motivele sa credem ca a fost si el un gnostic crestin - s-a angajat, de asemenea, în polemici împotriva altor gnostici, probabil de tipul celor reprezentati de Apocriful lui loan, care au transformat spiritul contrafacut într-un obstacol important în calea liberului-arbitru.

Isidor se situeaza deja pe o pozitie care mai tîrziu va fi adoptata de Pelagius sau Iulian din Eclanum, care se opuneau, la începutul secolului al V-lea, teoriei predestinarii a lui Augustin; Apocriful lui loan este mai aproape de ceea ce mai tîrziu va fi pozitia maniheistilor si a lui Augustin.

Conform acestei concluzii, gnosticii ar fi autorii doctrinei trecerii sufletului prin sfere; si totusi, aceasta explicatie pare improbabila, deoarece gnosticii reactionau, de obicei, prin inversarea semantica a unei teorii platonice, prezentata initial dintr-o perspectiva pozitiva. Cu alte cuvinte, o astfel de doctrina ar fi putut lua nastere initial în cercurile medioplatoniciene, patrunse de astrologie hermetica, din dorinta de a întelege modul în care planetele transmit sufletului uman calitatile lor, doctrina fiind apoi reinterpretata de gnostici dintr-o perspectiva negativa. Aceasta ipoteza ar fi mai usor de înteles decît opusul ei.

Avem certitudinea ca gnosticii s-au ocupat de trecerea sufletului prin sfere înaintea lui Numenius, ceea ce înseamna ca este mai probabila plasarea acestei teorii la începutul secolului al II-lea sau chiar la sfîrsitul primului secol.

Indiferent cine a generat teoria, versiunea gnostica reflecta o constanta polemica antiastrologica, care este miezul mesajului gnostic si maniheist.

Cel mai elaborat rezultat al unei astfel de polemici este tratatul Pistis Sophia, a carui relatie cu maniheismul necesita studii mai aprofundate.

In Pistis Sophia, teoria spiritului contrafacut este, în mod evident, principala legatura dintre cosmologie, antropologie si soteriologie.

 Antimimon pneuma apare pentru prima data în Pistis Sophia în capitolele 111-115 ale cartii a doua.

Spiritul contrafacut provine din viciile arhontilor cosmici si împinge sufletul catre împlinirea acelorasi impulsuri vicioase, care sînt pentru el ca hrana (trophai): Antimimon pneuma cauta toate relele (kakia), concupiscentele (epithymiai) si pacatele ", obligînd astfel sufletul sa comita greseli.

Dupa moartea fizica, sufletul al carui spirit contrafacut este puternic este expediat din nou în ciclul metensomatozei, propagînd astfel pacatul; sufletul nu este în stare sa iasa din sirul încarnarilor periodice (metabolai), înainte de-a trece prin ultima faza a ciclului (kyklos) care-i este astfel harazit.

Dimpotriva, cînd spiritul contrafacut este slab, sufletul se poate lepada de el dupa încarnarea terestra, în timpul ascensiunii sale prin sferele guvernantilor fatalitatii astrale.

Eliberat astfel, sufletul este încredintat bunului Sabaoth si, în cele din urma, ajunge la Comoara Luminii.

Pentru eliberarea sufletului din lanturile spiritului contrafacut, Pistis Sophia propune doua metode :

botezul, care, asemenea unui foc purificator, desface sigiliile pacatelor ce împovareaza sufletul, separîndu-l de antimimon pneuma;

si rugaciunea de mijlocire pentru defuncti.

Mitul creatiei sufletului împreuna cu spiritul contrafacut este relatat în detaliu în capitolele 131 si urmatoarele, reprezentînd o parodie deloc lipsita de forta la dialogul Timaios al lui Platon.

Cei cinci arhonti ai fatalitatii astrale (heimarmene) trimit pe lume suflete preexistente sau creeaza unele noi.

In primul caz, ei dau sufletului care coboara în lume o bautura facuta din samînta (sperma) raului (kakia) si din pofta (epithymiai), continuta în cupa uitarii. Din alte surse (discutate în alta parte) rezulta ca, în unele cazuri, cupa uitarii poate fi pur si simplu identificata cu constelatia Craterul sau Caliciul. Aceasta bautura mortala devine un fel de corp (soma), în care sufletul (psyche) este înfasurat si care este înrudit cu sufletul; de aceea se numeste spirit contrafacut (antimimon pneuma) si apare ca un vesmînt pentru suflet.

In cel de al doilea caz, atunci cînd arhontii creeaza noi suflete, cei cinci guvernanti ai fatalitatii astrale (heimarmene), adica planetele Saturn, Marte, Mercur, Venus si Jupiter, creeaza un nou suflet din sudoarea, lacrimile si respiratia (probabil nefaste) ale tuturor colegilor lor ceresti. Aceasta materie pentru noul suflet, care contine, de asemenea, parti provenind de la fiecare planeta si multe parti de la ceilalti demoni celesti, personificînd conceptele astrologiei, va fi apoi amestecata, framîntata si rulata ca un aluat; va fi taiata ca pîinea în bucati mici, care devin sufletele individuale, neînvesmîntate înca în antimimon pneuma proprie.

Ca si Adam în mitul antropogonic din Apocriful lui Ioan, noile suflete nu au suficienta putere sa stea în picioare, ceea ce înseamna ca ele nu pot anima un corp.

Din acest motiv, cei cinci guvernanti planetari, împreuna cu colegii lor, Soarele si Luna, sufla peste suflete pentru a le transmite o scînteie de spirit, care patrunde în suflete, permitîndu-le astfel sa mearga în cautarea luminii eterne.

Antimimon pneuma este atasata de suflet cu sigiliile (sphragides) guvernantilor. Ea constrînge (anankazein) sufletul sa se cufunde în toate pasiunile (pathe) si nelegiuirile (anomiai) si îl mentine sub dominatia sa în timpul tuturor transmigrarilor (metabolai) în corpuri noi.

Dupa ce au fost astfel preparate, sufletele sînt transmise de guvernanti celor 365 de ministri (leitourgoi) ai eonilor lor.

Bazîndu-se pe structura sufletului (typos), ministrii construiesc o matrita (antitypos) corporala, un recipient capabil sa primeasca un singur pachet".

Asa cum vom vedea imediat, ceea ce se numeste pachet" se compune din lucruri diverse.

Initial, el este încredintat de ministri arhontilor Mijlocului, care pun în el destinul (moira). Mai exact, destinul este predestinarea oarba a actiunilor de pe pamînt, inclusiv ora mortii.

Fiecare pachet" este compus din moira, migma (amestec), spirit, suflet si spirit contrafacut.

Fiecare pachet" este taiat în doua si cele doua parti sînt plasate într-un barbat si într-o femeie : Ei dau o parte barbatului si o alta parte femeii, ascunzîndu-le în hrana (trophe), în aer, în apa sau într-o bautura".

Chiar daca sînt departe unul de altul, barbatul si femeia încep sa se caute unul pe celalalt în lume (kosmos), pîna se gasesc, realizînd astfel acordul (symphonia) lor fundamental; dar, evident, aceasta ratacire în cautarea perechii este în mod secret predestinata de ministrii celesti.

Apoi, spiritul contrafacut se scurge în sperma barbatului si de acolo în pîntecele (metra) femeii- în acest moment, cei 365 de ministri patrund în uter, reunesc cele doua jumatati, le hranesc cu sîngele mamei timp de patruzeci de zile si în urmatoarele treizeci de zile formeaza madularele (mele) viitorului copil.

Apoi, distribuie spiritul contrafacut, sufletul, migma si moira si, în cele din urma, le închid pe toate într-un nou corp, marcat cu sigiliile lor.

Ei însemneaza ziua conceptiei pe palma stinga, ziua terminarii formarii membrelor pe palma dreapta si alte date memorabile pe crestetul capului, pe cele doua tîmple, pe ceafa, pe creier si pe inima.

In final, numarul de ani cît sufletul va fi întrupat este însemnat pe frunte, încheindu-si astfel activitatea birocratica, ministrii încredinteaza sigiliile lor arhontilor razbunatori (erynaioi), care distribuie pedepse (kolaseis) si tribulatii (kriseis).

La rîndul lor, arhontii razbunatori le încredinteaza colectorilor" (paralemptai), al caror rol este de a separa sufletul de trup, atunci cînd omul ajunge în clipa mortii, prestabilita conform cu moira sa.

Doctrina spiritului contrafacut a fost extrem de influenta în maniheism, religie gnostica radicala întemeiata de persanul Mani (216-276 p.C).

Vizualizari