Sufletul ca naveta spatiala

Ioan Petru Culianu (n. 5 ianuarie 1950, Iași - d. 21 mai 1991, Chicago), istoric al religiilor, scriitor și eseist de origine română. A fost profesor de istoria religiilor invitat la Divinity School, University of Chicago. Discipol și protejat al lui Mircea Eliade. A fost asasinat prin împușcare, la 21 mai 1991, în WC-ul din clădirea Universității din Chicago înainte de a primi cartea verde și a fi angajat ca profesor asociat la Divinity School (apud.Ted Anton). Crima nu a fost elucidată.

 ------------------------------------------------------------------

Sufletul ca naveta spatiala

Subiectul capitolului de fata îl constituie istoria acestei doctrine consecventiale.

In esenta, doctrina sustine ca, în coborîrea-i spre corp, sufletul este învaluit în influente planetare, conŹstituind un adevarat „vehicul" care îl transporta jos, permitîndu-i sa se încarneze.

Invers, dupa moarte, „vehiculul" decoleaza cu sufletul în el, fiind abandonat treptat în timpul trecerii printre planete, care acum îsi recupereaza fiecare contributia avuta anterior la formarea învelisului.

Eliberat de „vehicul", sufletul se întoarce la locul sau de origine, asteptînd renasterea sau, poate, o soarta mai buna.

Pentru a întelege radacinile acestei teorii importante si bizare, care a modelat ideile despre calatoriile interplanetare ale sufleŹului pîna în secolul al XVII-lea, trebuie sa ne reîntoarcem în timp cu cîteva secole, la o perioada situata între primele decenii ale secolului al II-lea si sfârsitul secolului al IV-lea.

Cei mai remarcabili filozofi ai secolului al II-lea - gnosticul crestin Basilide, Numenius, Celsus si cei doi Iulian (Iulian Chaldeanul si fiul sau, Iulian Teurgul, autori ai Oracolelor Chaldeene) - erau obsedati de o întrebare, pentru care interesul a scazut mult în zilele noastre : cum coboara sufletul din tarîmul sau ceresc, pentru a se încarna în corp si în ce fel se reîntoarce el la originea sa ?

     Primii care au raspuns coerent la aceasta întrebare au fost gnosticii, grupuri de platonicieni radicali, în general crestini, care s-au razvratit împotriva ordinii conventionale a lumii concepute de platonism si iudaism.

Ei afirmau ca aceasta lume si creatorul sau sînt, daca nu malefici, cel putin inferiori si ca fiintele umane sînt superioare lumii si creatorului ei.

Gnosticii, care nu erau constituiti în organizatii mari, ci formau mici grupuri independente, au lasat numeroase tratate, dintre care unele s-au pastrat în traduceri în limba copta, gasite de învatati în secolele al XlX-lea si al XX-lea.

Unul dintre aceste tratate, existent în patru versiuni copte, este Apocriful lui Ioan (apocryphon înseamna aici „carte secreta", iar Ioan este Apostolul Ioan).

In Apocriful lui Ioan, antropogonia („crearea omului") este precedata de un lung prolog în ceruri.

Este suficient sa spunem aici ca tînguirile Sofiei - o entitate feminina solitara de la marginea plenitudinii (pleroma) emanatiilor divine - sînt auzite de pleroma în ceruri.

Doi eoni principali sînt trimisi sa salveze lumea creata de Ialdabaoth-Authades, Creatorul Arogant, fiul avortat al Sofiei.

Cei doi sînt numiti Omul Primordial si Fiul Omului, iar acesta din urma este reprezentat sub forma unei imagini reflectate de ape.

Guvernantii (arhontii, puterile) vad aceasta imagine si îsi spun unul altuia: „Sa facem omul dupa chipul lui Dumnezeu si dupa asemanarea Sa [sau a noastra] ".

Ei fac o creatura (plasma) ca imitatie (mimesis) a imaginii reflectate în apa, care nu este decît un simulacru imperfect al omului perfect (teleios).

Numele acestei creaturi este Adam si fiecare dintre cele sapte puteri (exousiai) creeaza pentru el cîte un suflet (psyche), astfel încît îngerii pot apoi construi corpul sau ceresc pe baza acestei structuri.

Divinitatea creeaza sufletul osos,

Stapînirea creeaza sufletul fibros sau nervos,

Gelozia (sau Focul) creeaza sufletul carnal (sarx),

Providenta (Pronoia) sufletul-maduva si forma corpului,

Regalitatea, sufletul-sînge,

Inteligenta (Synesis), sufletul-piele,

iar întelepciunea (Sophia), sufletul-par.

Pornind de la aceasta baza psihica, pregatita de cele sapte exousiai, cei 360 de îngeri fac madularele (melos, harmos) celestului Adam, din crestet pîna-n talpi.

Din punct de vedere tehnic, acesta este un lung episod de „melothesia" anatomica, reminiscenta a atribuirii partilor corpului celor sapte planete si celor douasprezece semne zodiacale în astrologia elenistica.

Evident - si acest lucru nu trebuie demonstrat aici -, grupul de texte caruia îi apartine Apocriful lui Ioan (care n-as fi de acord sa fie numit „sethian") pleaca de la presupunerea ca cei sapte guvernanti cosmici sînt planetele.

Cînd citim ca treizeci de demoni sînt atribuiti diferitelor parti ale corpului, devine si mai clar faptul ca avem de-a face cu fundamentala polemica gnostica antiastrologica. Treizeci este numarul gradelor unui semn astrologic.

     Urmatorul episod al naratiunii a fost adesea corelat cu traditia rabinica potrivit careia omul primordial era amorf si imperfect. Totusi, este dificil de stabilit originea iudaica a acestui mit. El este atît de raspîndit si se regaseste în atît de multe contexte, încît nu este obligatorie cautarea originii sale într-o traditie anume.

Pe scurt, scenariul este urmatorul: Adamul ceresc astfel alcatuit nu are suficienta putere pentru a umbla, lucru care arata cît de restrînse sînt capacitatile creatoare ale celor sapte Guvernanti, ale celor 360 de îngeri si ale celor treizeci de demoni ai zodiacului.

Numai dupa interventia Sophiei, Tatal suprem îi dezvaluie lui Ialdabaoth secretul animarii acestui Golem: el va trebui sa-i sufle în fata o parte din spiritul (pneuma) mostenit de la Sophia.

Si-abia acum, Adam se ridica în picioare. Multumita pneumei, care îsi are originea în plenitudine (pleroma), Adam devine superior celor sapte puteri care l-au creat si chiar lui Ialdabaoth însusi.

Luînd seama la aceasta, arhontii vor sa scape de el si-l arunca jos, în regiunea (meros) materiei (hyle), regiune cosmica diametral opusa plenitudinii.

     Atunci, tatal cel necreat manifesta compasiune fata de exilatul Adam; el îi trimite ca ajutor (boethos) propria sa respiratie, inteligenta (epinoia) sau lumina, care este Viata (Zoe).

Vazînd însa scînteia spirituala care stralucea în Adam, arhontii imagineaza un nou siretlic ca sa-l mentina prizonier al materiei: îi creeaza un corp fizic. Corpul fizic al lui Adam va fi compus din cele patru elemente ale materiei (pamînt, apa, foc si vînt), carora li se adauga întunericul si concupiscenta (epithymia)!: „Acesta este mormîntul corpului plasmuit! Acesta este vesmîntul cu care acei raufacatori l-au îmbracat pe Adam, obiectul [care genereaza] uitarea! Si astfel a devenit el muritor.

Aceasta este caderea primordiala si esecul primordial! ". In acest moment, jalnicei creatii a arhontilor i se adauga un element crucial, un element de o importanta capitala nu numai pentru gnostici, ci si pentru maniheisti si neoplatonicienii tîrzii: antikeimenon pneuma („spiritul malefic") sau, mai frecvent, antimimonpneuma („spiritul contrafacut" ; Berlin Codex, 2).         

Spiritul contrafacut - notiune gnostica fundamentala - este definit ca o chintesenta a puterilor astrale malefice si ca reprezentare condensata a Sortii (heimarmene).

Demiurgul Ialdabaoth „se întîlneste cu puterile sale. Impreuna creeaza Soarta si înlantuie zeii ceresti, îngerii, demonii si oamenii cu masuri, momente si timpuri, astfel încît toti sa fie legati cu lanturi de [Soarta], care guverneaza peste toate lucrurile; ce plan periculos si funest! ".

„Intr-adevar, din aceasta Soarta s-au nascut toate nedreptatile, ororile si blasfemiile, toate lanturile urii si ignorantei si, de asemenea, poruncile tiranice, pacatele opresive si marile spaime. Si astfel, întreaga creatie a fost orbita, pentru a nu-l mai recunoaste pe Dumnezeu, care este mai presus de toate".

Intr-un alt loc, spiritul contrafacut este explicat înca mai precis : este informatia genetica de origine astrala, care însoteste fiecare suflet ce intra în lume. Relatia unei persoane cu propria sa antimimon pneuma determina rezultatul judecatii la care va fi supus sufletul dupa moartea fizica. Probabil mai optimist decît alte tratate gnostice, Apocriful lui loan respinge teoria metensomatozei: toate sufletele, inclusiv cele care au fost corupte de spiritul lor contrafacut, beneficiaza de mîntuire, desi acestea din urma sînt salvate numai dupa ce au fost instruite de alte suflete, care poseda spiritul viu.

Numai blasfemiile profanatoare împotriva sipiritului comporta pedeapsa eterna.

Spiritul contrafacut este prezentat si drept „copacul inechitatii", chintesenta lanturilor fatalitatii astrale si factorul cel mai influent în determinarea destinului individual.

In acest sens, este unul si acelasi lucru cu „apendicele" (prosartematd) descrise de gnosticul crestin Basilide, conform lui Clement din Alexandria (Stromata II, 112). Aceste „apendice" sînt concrescente planetare, care ispitesc si împing sufletul la rau.

Clement citeaza, de asemenea, titlul unei lucrari (pierdute azi), scrisa de Isidor, fiul sau poate principalul discipol al lui Basilide (II, 113, III-l14, 1), intitulata Periprosphuouspsych.es (Despre sufletul adaugit).

In acest text, Isidor se opune ideii perfect gnostice conform careia fatalitatea astrala poate împiedica liberul-arbitru al ratiunii umane.

Este de notat faptul ca aceasta discutie despre liberul-arbitru trebuie sa fi avut loc înainte de anul 150 p.C. Isidor - despre care avem toate motivele sa credem ca a fost si el un gnostic crestin - s-a angajat, de asemenea, în polemici împotriva altor gnostici, probabil de tipul celor reprezentati de Apocriful lui loan, care au transformat spiritul contrafacut într-un obstacol important în calea liberului-arbitru.

Isidor se situeaza deja pe o pozitie care mai tîrziu va fi adoptata de Pelagius sau Iulian din Eclanum, care se opuneau, la începutul secolului al V-lea, teoriei predestinarii a lui Augustin; Apocriful lui loan este mai aproape de ceea ce mai tîrziu va fi pozitia maniheistilor si a lui Augustin.

Conform acestei concluzii, gnosticii ar fi autorii doctrinei trecerii sufletului prin sfere; si totusi, aceasta explicatie pare improbabila, deoarece gnosticii reactionau, de obicei, prin inversarea semantica a unei teorii platonice, prezentata initial dintr-o perspectiva pozitiva. Cu alte cuvinte, o astfel de doctrina ar fi putut lua nastere initial în cercurile medioplatoniciene, patrunse de astrologie hermetica, din dorinta de a întelege modul în care planetele transmit sufletului uman calitatile lor, doctrina fiind apoi reinterpretata de gnostici dintr-o perspectiva negativa. Aceasta ipoteza ar fi mai usor de înteles decît opusul ei.

Avem certitudinea ca gnosticii s-au ocupat de trecerea sufletului prin sfere înaintea lui Numenius, ceea ce înseamna ca este mai probabila plasarea acestei teorii la începutul secolului al II-lea sau chiar la sfîrsitul primului secol.

Indiferent cine a generat teoria, versiunea gnostica reflecta o constanta polemica antiastrologica, care este miezul mesajului gnostic si maniheist.

Cel mai elaborat rezultat al unei astfel de polemici este tratatul Pistis Sophia, a carui relatie cu maniheismul necesita studii mai aprofundate.

In Pistis Sophia, teoria spiritului contrafacut este, în mod evident, principala legatura dintre cosmologie, antropologie si soteriologie.

 Antimimon pneuma apare pentru prima data în Pistis Sophia în capitolele 111-115 ale cartii a doua.

Spiritul contrafacut provine din viciile arhontilor cosmici si împinge sufletul catre împlinirea acelorasi impulsuri vicioase, care sînt pentru el ca hrana (trophai): „Antimimon pneuma cauta toate relele (kakia), concupiscentele (epithymiai) si pacatele ", obligînd astfel sufletul sa comita greseli.

Dupa moartea fizica, sufletul al carui spirit contrafacut este puternic este expediat din nou în ciclul metensomatozei, propagînd astfel pacatul; sufletul nu este în stare sa iasa din sirul încarnarilor periodice (metabolai), înainte de-a trece prin ultima faza a ciclului (kyklos) care-i este astfel harazit.

Dimpotriva, cînd spiritul contrafacut este slab, sufletul se poate lepada de el dupa încarnarea terestra, în timpul ascensiunii sale prin sferele guvernantilor fatalitatii astrale.

Eliberat astfel, sufletul este încredintat bunului Sabaoth si, în cele din urma, ajunge la Comoara Luminii.

Pentru eliberarea sufletului din lanturile spiritului contrafacut, Pistis Sophia propune doua metode :

botezul, care, asemenea unui foc purificator, desface sigiliile pacatelor ce împovareaza sufletul, separîndu-l de antimimon pneuma;

si rugaciunea de mijlocire pentru defuncti.

Mitul creatiei sufletului împreuna cu spiritul contrafacut este relatat în detaliu în capitolele 131 si urmatoarele, reprezentînd o parodie deloc lipsita de forta la dialogul Timaios al lui Platon.

Cei cinci arhonti ai fatalitatii astrale (heimarmene) trimit pe lume suflete preexistente sau creeaza unele noi.

In primul caz, ei dau sufletului care coboara în lume o bautura facuta din samînta (sperma) raului (kakia) si din pofta (epithymiai), continuta în cupa uitarii. Din alte surse (discutate în alta parte) rezulta ca, în unele cazuri, cupa uitarii poate fi pur si simplu identificata cu constelatia Craterul sau Caliciul. Aceasta bautura mortala devine un fel de corp (soma), în care sufletul (psyche) este înfasurat si care este înrudit cu sufletul; de aceea se numeste spirit contrafacut (antimimon pneuma) si apare ca un vesmînt pentru suflet.

In cel de al doilea caz, atunci cînd arhontii creeaza noi suflete, cei cinci guvernanti ai fatalitatii astrale (heimarmene), adica planetele Saturn, Marte, Mercur, Venus si Jupiter, creeaza un nou suflet din sudoarea, lacrimile si respiratia (probabil nefaste) ale tuturor colegilor lor ceresti. Aceasta materie pentru noul suflet, care contine, de asemenea, parti provenind de la fiecare planeta si multe parti de la ceilalti demoni celesti, personificînd conceptele astrologiei, va fi apoi amestecata, framîntata si rulata ca un aluat; va fi taiata ca pîinea în bucati mici, care devin sufletele individuale, neînvesmîntate înca în antimimon pneuma proprie.

Ca si Adam în mitul antropogonic din Apocriful lui Ioan, noile suflete nu au suficienta putere sa stea în picioare, ceea ce înseamna ca ele nu pot anima un corp.

Din acest motiv, cei cinci guvernanti planetari, împreuna cu colegii lor, Soarele si Luna, sufla peste suflete pentru a le transmite o scînteie de spirit, care patrunde în suflete, permitîndu-le astfel sa mearga în cautarea luminii eterne.

Antimimon pneuma este atasata de suflet cu sigiliile (sphragides) guvernantilor. Ea constrînge (anankazein) sufletul sa se cufunde în toate pasiunile (pathe) si nelegiuirile (anomiai) si îl mentine sub dominatia sa în timpul tuturor transmigrarilor (metabolai) în corpuri noi.

Dupa ce au fost astfel preparate, sufletele sînt transmise de guvernanti celor 365 de ministri (leitourgoi) ai eonilor lor.

Bazîndu-se pe structura sufletului (typos), ministrii construiesc o matrita (antitypos) corporala, un recipient capabil sa primeasca un singur „pachet".

Asa cum vom vedea imediat, ceea ce se numeste „pachet" se compune din lucruri diverse.

Initial, el este încredintat de ministri arhontilor Mijlocului, care pun în el destinul (moira). Mai exact, destinul este predestinarea oarba a actiunilor de pe pamînt, inclusiv ora mortii.

Fiecare „pachet" este compus din moira, migma (amestec), spirit, suflet si spirit contrafacut.

Fiecare „pachet" este taiat în doua si cele doua parti sînt plasate într-un barbat si într-o femeie : „Ei dau o parte barbatului si o alta parte femeii, ascunzîndu-le în hrana (trophe), în aer, în apa sau într-o bautura".

Chiar daca sînt departe unul de altul, barbatul si femeia încep sa se caute unul pe celalalt în lume (kosmos), pîna se gasesc, realizînd astfel acordul (symphonia) lor fundamental; dar, evident, aceasta ratacire în cautarea perechii este în mod secret predestinata de ministrii celesti.

Apoi, spiritul contrafacut se scurge în sperma barbatului si de acolo în pîntecele (metra) femeii- în acest moment, cei 365 de ministri patrund în uter, reunesc cele doua jumatati, le hranesc cu sîngele mamei timp de patruzeci de zile si în urmatoarele treizeci de zile formeaza madularele (mele) viitorului copil.

Apoi, distribuie spiritul contrafacut, sufletul, migma si moira si, în cele din urma, le închid pe toate într-un nou corp, marcat cu sigiliile lor.

Ei însemneaza ziua conceptiei pe palma stinga, ziua terminarii formarii membrelor pe palma dreapta si alte date memorabile pe crestetul capului, pe cele doua tîmple, pe ceafa, pe creier si pe inima.

In final, numarul de ani cît sufletul va fi întrupat este însemnat pe frunte, încheindu-si astfel activitatea birocratica, ministrii încredinteaza sigiliile lor arhontilor razbunatori (erynaioi), care distribuie pedepse (kolaseis) si tribulatii (kriseis).

La rîndul lor, arhontii razbunatori le încredinteaza „colectorilor" (paralemptai), al caror rol este de a separa sufletul de trup, atunci cînd omul ajunge în clipa mortii, prestabilita conform cu moira sa.

Doctrina spiritului contrafacut a fost extrem de influenta în maniheism, religie gnostica radicala întemeiata de persanul Mani (216-276 p.C).