Acum ceva vreme ... eram tare deznadajduita. Imi pierdusem orice speranta, orice gand, orice dorinta de a merge mai departe. Parca toate si tot era impotriva mea, nimeni si nimic nu-mi dadea vre-un semn ca lucrurile vor lua vreo intorsatura, sau macar ca vor intra pe fagasul lor normal, pe cel dinainte macar.
Simteam cum ma afund din ce in ce mai adanc, pe o panta in care alunecam vertiginos spre jos, cu o viteza ametitoare. Ma aflam in cadere libera si nu gaseam ancore de care sa ma agat, sa ma opresc, sa sper. Plansul era singura emotie care ma tinea ancorata in realitatea in care ma gaseam in acea vreme. Un plans ce ma scutura fizic pana in adancuri, ce urla a suferinta sufleteasca, a gol, a neputinta, a deznadejde ...
M-am culcat adormind intr-un tarziu, nu inainte de a-mi intreba ingerul pazitor despre ce se intampla. M-a dus in vis si mi-a aratat locul unde toti Ingerii si Arhanghelii imi erau inchisi dupa o plasa de sarma nu foarte groasa, dar tocmai buna pentru o capcana de unde nu puteau iesi. Cand m-au zarit, au inceput sa se roage de mine sa-i eliberez, le simteam si auzeam durerea, suferinta si neputinta chiar daca nu-mi vorbeau in limba ce o folosesc curent. Dar cum? Ce trebuia sa fac? De unde sa incep?
M-am plimbat o vreme in preajma lor cautand solutii, am studiat locul si am inceput sa trag de acea plasa. Chiar daca la prima vedere nu parea una pe care sa nu o pot desface, forte nevazute nu ma lasau sa ma apropii cu aceasta intentie, sa incerc sa o rup, sa-i eliberez. Am inteles ca nu-mi era permis si m-am retras si mai neputincioasa.
Apoi, de nicaieri, au aparut de undeva din spate, am vazut persoanele care mi-au facut aceasta nedreptate. Nedreptate din punctul meu de vedere, pentru ca alegerea a fost a mea, o decizie a liberului arbitru, una de moment chiar daca semne de avertizare au venit din mai multe directii. Era vorba despre o femeie de varsta mijlocie si un barbat burtos, care zambeau a ranjet de satisfactie. Ii mai vazusem in preajma mea in viata reala dar, nu le-am dat importanta, tratandu-i cu indiferenta. Mai tarziu, am aflat ca practicau si se ocupau cu asa ceva, frecventau aleator cursuri diferite unde incepatori naivi si inocenti se „deschideau”, lasand cale libera catre „prada”.
Plangand in hohote, m-am rugat de ei in starea de vis sa-mi elibereze prietenii si sa-mi dea darurile inapoi ... de nu stiu cate ori. Nici nu m-au bagat in seama, au trecut pe langa mine ca si cand eram un nimeni si un nimic, ca si cand nu as fi existat. Nimic din ce le-am spus nu i-a impresionat sau miscat in a schita vreun gest. Am ramas prabusita plangand pe scarile locului unde erau asteptati, nici putere sa ma ridic, sau sa-i urmez nu aveam ...
Ma simteam atat de umilita, de mica si neinsemnata ... si nu intelegeam cum de e posibil. De ce mie? Cu ce am gresit? Unde? Si totusi? Cum de Dumnezeu permisese?
M-am trezit din vis si m-am indreptat catre bucatarie, singurul loc din noapte unde nu ii deranjam pe cei din casa. Am aprins cateva lumanari, am curatat locul si pe mine cu multa tamaie pentru ca simbolurile pe care le primisem nu imi erau acum de folos, de nici un ajutor. Nu mai aveam nimic in afara de Ingerul pazitor, singurul prieten de nadejde ce mi-a mai ramas.
Am cazut in genunchi si am inceput sa ma rog. Am spus din minte tot ce-mi venea din tot ce stiam pe de rost ca o usurare ce nu se ridica, inca. Mi-am deschis laptopul si am cautat rugaciuni care sa ma ajute, instinctiv, din link in link, incepand cu rugaciuni incepatoare si apoi cu acatiste. M-am rugat la Ingerii si Arhanghelii luptatori, la Sfanta Treime, la Sfantul Duh, Isus Hristos, Maicii Domnului, lui Dumnezeu ...
Mi-am coborat mintea in inima indurerata si plansa, pana am intrat ca intr-un fel de transa, in care eram doar eu ca spirit in legatura cu cei carora ma rugam. Parca nici nu ma mai aflam in umila mea bucatarie, nu mai vedeam nimic in jur, imi simteam doar ingerul undeva in dreapta spatelui meu, in genunchi, alaturi de mine.
Ma rugam plangand si implorand sa se faca dreptate, cerand judecata pertinenta pentru nedreptatea in care ma aflam, pentru ca s-a incalcat niste drepturi divine in care am fost „jefuita” de valorile pe care le aveam, fara proprie intentie sau liber arbitru. Da, mi-au fost luate darurile pe care le primisem, fara voia mea, si acest aspect imi incalca dreptul de a merge mai departe, de a-mi desfasura misiunea pe care o primisem in aceasta intrupare. Aici era nedreptatea ce-mi sfasia sufletul plin de durere.
In timp ce ma rugam cu toata puterea mea de rugaciune, ce nici nu stiam ca o am sau ca pot, undeva in fata si deasupra, am simtit o prezenta care mi-a inseninat chipul si m-a facut sa ma opresc pentru o clipa. Nici nu realizasem ca genunchii mei nu se mai sprijineau pe podeaua rece, parca pluteam la vreo jumatate de metru de pamant cand am constientizat ca nu ma aflam unde credeam, nu indrazneam sa o privesc, simteam doar cum ma inunda si ma umple de lumina si caldura binefacatoare.
Am ridicat capul din pamant si cu evlavie, am ridicat sfioasa privirea. Stiam cine e. Un oftat de usurare mi-a adus un zambet plin de lumina si culoare pe chip, umplandu-mi corpul de o stare de bine, de fericire nepamanteasca, de un sentiment pe care il mai traisem inainte de aceasta intrupare. Nu mi-a vorbit, doar mi-a zambit, ii simteam prezenta plina de incarcatura dumnezeiasca, cum lumina locul in care ma rugam. Era Maicuta Domnului insotita de alaiul ei. Venise in bucataria mea, sa-mi asculte plansul si sa raspunda rugaciunilor mele sincere, din inima.
Cand am iesit din acea stare, sufletul si inima mea au raspuns a usurare, a eliberare. Maicuta imi luase povara durerii si a suferintei odata cu plecarea ei. I-am multumit plina de prea multa umilinta si credinta pentru ajutorul nesperat. Nici nu bagasem de seama cand se stinsese pe rand toate lumanarile in timpul rugaciunii, m-am ridicat impacata, am stins lumina, luand dupa mine un miros de tamaie si mir ce m-au invaluit pana spre perna in care mi-am asternut experienta mistica din acea noapte.
Zilele urmatoare am facut la fel. Am continuat sa ma rog, dar nu superficial cum o facusem ani la rand, doar ca sa citesc, sau sa-mi iau de grija ca era ce trebuia sa fac, ci din tot sufletul, plina de incredere, deschizandu-mi inima care ma punea in legatura cu energiile si prezentele divine cu care luam contact prin rugaciune. Doar asa am reusit sa-mi recapat darurile si sa-mi eliberez prietenii la care aveam acces.
Sincer, acum nici nu mai are vreun rost sa aflu daca cei ce mi-au facut rau cu buna stiinta au platit sau nu la judecata divina ce am cerut-o in acea noapte. Stiu doar ca in viata asta, fiecare plateste intr-un fel sau altul pentru raul pe care il face constient sau inconstient. Cum? Nici nu mai are importanta si nici nu intereseaza.
Important e ca s-a facut, in sfarsit ... dreptate.
Lectia pe care am invatat-o a fost ca vine o vreme in care suportam consecintele alegerilor noastre, indiferent care sunt ele. Destinul ni se schimba in functie de alegerile noastre in fata carora suntem pusi sa luam decizii. Avem liber arbitru, dar daca nu facem alegerile corecte ... ne-o luam rau de tot. Am invatat-o pe pielea mea.
Am mai invatat ca Dumnezeu ne pune la incercare tot timpul, ne da teste peste teste spre a ne verifica credinta, ne pune la „treaba” pentru a vedea daca ne putem scoate de unde ne bagam cu voia noastra, ne verifica daca suntem suficienti de pregatiti in a iesi din astfel de situatii.
Am mai invatat ca puterea rugaciunii din inima este imensa, este calea mijlocitoare dintre noi cei prinsi aici in aceasta densitate grosiera si Puterile Ceresti. Maica are o putere de care multi ar trebui sa se teama, doar s-a coborat pana la mine ... si nu e prima data.
Am mai invatat ca poti sa te rogi oriunde, chiar si in umila ta bucatarie ... Ea isi face aparitia oricum, chiar daca o percepi sau nu cu simturile tale, te sustine, te ajuta, venind in calea intrebarilor la care cauti raspuns, a rugamintilor si rugaciunilor fara speranta, oriunde, in orice loc in care te rogi, la orice ora in care o faci. Nu exista un loc special pentru asta, nu e o reteta unic valabila si aplicabila pentru cazuri specifice. Trebuie doar sa o faci si mai ales, nu uitati ... din inima, cu multa putere si credinta. Abia acum am inteles si mi s-a confirmat ce spun marii Parinti spirituali de la noi din Romania, atunci cand vorbesc despre puterea rugaciunii din inima, incarcata de lacrimi din adancul sufletului.
Aducatoarea de Lumina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu